Dan McCafferty, fostul solist al trupei rock Nazareth, a murit marți, 8 noiembrie, la vârsta de 76 de ani. Vestea morții fostului solist a fost împărtășită de fostul coleg de trupă Pete Agnew într-o postare pe Facebook.
„Dan a murit astăzi la ora 12.40. Acesta este cel mai trist anunț pe care a trebuit să îl fac vreodată. Maryann și familia au pierdut un soț și un tată minunat și iubitor, eu mi-am pierdut cel mai bun prieten, iar lumea a pierdut unul dintre cei mai mari cântăreți care au trăit vreodată”, a scris Agnew, potrivit The Sun, citat de Mediafax.
McCafferty s-a născut în Dunfermline, Scoția, și a fondat trupa Nazareth împreună cu Agnew, chitaristul Manny Charlton și toboșarul Darrell Sweet în 1968. Trupa a fost influențată de The Beatles, The Rolling Stones și Jimi Hendrix.
Cel mai cunoscut album al grupului, „Hair Of The Dog”, a fost lansat în 1975 și s-a vândut în peste două milioane de exemplare în întreaga lume.
McCafferty s-a retras din turnee în august 2013, din cauza unor probleme de sănătate, iar în 2019 a lansat primul său album solo, „Last Testament”.
McCafferty a dezvăluit că suferea de bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC).