Cel puţin 140 de persoane au murit după ce un pod pietonal din epoca colonială s-a prăbuşit duminică seara, 30 octombrie, în statul Gujarat din vestul Indiei.
Conform informaţiilor furnizate de poliţia locală, 500 de persoane, inclusiv femei şi copii, participau la o sărbătoare religioasă pe şi în jurul podului în momentul în care cablurile care îl susţineau au cedat la scurt timp după lăsarea întunericului.
,,Până acum am recuperat 140 de cadavre. Este probabil ca bilanţul să continue să crească pe măsură ce operaţiunile de căutare continuă”, a declarat P. Dekavadiya, şeful poliţiei din Morbi, oraşul în care s-a produs accidentul.
El a adăugat că peste 130 de persoane au fost salvate.
Podul este situat în Morbi, la 200 km vest de orașul principal din Gujarat, Ahmedabad. Jurnalistul Bhargav Parikh, stabilit în Ahmedabad, a declarat pentru Al Jazeera că mulți turiști se aflau în Gujarat din cauza sărbătorilor religioase. Podul este o atracție turistică care atrage mulți vizitatori în timpul sezonului festiv, când se sărbătoresc Diwali și Chhath Puja.
Presa locală a citat oficiali care au declarat că cei aflați pe pod efectuau ritualuri atunci când acesta a cedat. Unii s-au cățărat pe structura spartă pentru a încerca să ajungă pe malul râului, în timp ce alții au înotat pentru a se salva.
Sursa: alephnews.ro