Administrația Bibarț bifează încă o reuşită: aprobarea proiectelor depuse prin PNRR (Programul Național de Redresare şi Reziliență) pe componenta 5, denumită "Valul Renovării" şi componenta 10, "Fondul Local".
Valoarea totală a proiectelor se ridică la peste 37 milioane euro, fonduri care sprijină considerabil dezvoltarea Aradului.
Este vorba despre proiectele depuse în runda întâi şi anume:
- reabilitarea a două şcoli, Colegiul Național "Vasile Goldiş" şi Școala Gimnazială "Caius Iacob",
- reabilitarea termică a peste 1000 de apartamente din municipiu,
- achiziționarea a încă 6 tramvaie cu dublă articulație de capacitate mare şi realizarea a 45 stații de încărcare electrice,
- transformarea digitală a parcărilor din municipiu (parcări inteligente),
- înființarea a 4 centre de colectare a deşeurilor prin aport voluntar.
Călin Bibarț: "Aradul a depus o serie de proiecte importante pentru comunitate, pentru arădeni şi mă bucur că am reuşit să le câştigăm . Aceasta este doar prima rundă de cereri depuse, am depus deja proiecte noi pentru runda a doua de PNRR. Le mulțumesc specialiştilor din aparatul tehnic al Primăriei pentru efortul depus şi asigur arădenii că vom continua să dezvoltăm Aradul pe bani europeni."