„Nocturna Bibliotecilor” este un eveniment de promovare a cărţii şi lecturii publice, iniţiat şi organizat la nivel naţional de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR). Evenimentul cultural anual de activare nocturnă a bibliotecilor implică participarea bibliotecilor publice din România și Republica Moldova. În acest an, „Nocturna Bibliotecilor 2022” va avea loc în perioada 30 septembrie-01 octombrie 2022.
Cu acest prilej, Consiliul Județean Arad, prin Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”, vă invită să participați la cea de-a XIII-a ediție a Nocturnei, numită simbolic „Share location @ BIBLIOTECĂ”, acțiune menită să vă ofere o gamă diversă de activități culturale, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.
„Nocturna Bibliotecilor 2022” va debuta la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, începând cu orele 18.00, prin organizarea unei mese rotunde cu titlul „Post-Educația”, acțiune ce se va desfășura în Sala „ASTRA” a instituției culturale arădene.
Începând cu orele 20.00, Secția „Împrumut carte pentru copii” organizează un captivant periplu prin universul copilăriei: „Povești cu Miha și Giorgi”.
Conferința „Despre evoluția spirituală a copiilor și tinerilor. Strategii de abordare” va fi susținută de preot Vlad-Sergiu Sandu, începând cu orele 21.30, Secția de Artă și Multimedia „Sabin Drăgoi” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad.
„Nocturna Bibliotecilor 2022” va include și un program dedicat iubitorilor de muzică românească, desfășurat începând cu orele 22, 30, la Secția „Împrumut carte pentru copii”, sub denumirea „Șlagăre de altădată – Angela Similea, Corina Chiriac, Mirabela Dauer”, în interpretarea tinerei soliste Laura Roșu.
Dragi arădeni, mari și mici, vă așteptăm cu drag la Share location @ Bibliotecă!