În fiecare vară, temperaturile ridicate fac din municipiul Arad scena unor tragedii: în căutarea confortului și a răcorii, tineri și adolescenți, chiar copii, intră în apele Mureșului sau în alte locuri neamenajate și, din păcate, sunt găsiți decedați.
Acum, în astfel de zone, nu există niciun mijloc informativ care să avertizeze despre pericolul scăldării. USR Arad a solicitat administrației locale să ia măsuri și sfătuiește părinții să își avertizeze copiii asupra pericolului.
Adrian Wiener, deputat USR Arad: „Pentru a preveni astfel de tragedii, am adresat o solicitare Primăriei Municipiului Arad, vizând amplasarea de panouri informative care să explice pericolul scăldatului în locuri neamenajate. De asemenea, solicităm pe perioada verii patrule mobile ale Poliției Locale pentru a atenționa persoanele care se aventurează în Mureș. Vom sensibiliza și Inspectoratul Școlar pentru a efectua periodic intervenții în școli, în colaborare cu ISU.
Aceste măsuri sunt minimul pe care îl poate face administrația, însă vă încurajez pe dumneavoastră, părinții, să le explicați copiilor că oricât de cool ar părea și oricât de bine ar ști să înoate, pericolul este subestimat. O spun marii antrenori și sportivi, apele curgătoare sunt imprevizibile. Vorbiți acasă despre acest lucru și spuneți-le adolescenților că cei care și-au pierdut viața în Mureș au crezut, cu siguranță, că nu li se va întâmpla lor.
Amintiți-le de numărul 112 pe care îl pot apela dacă observă situații periculoase sau dacă se află ei însăși în pericol. Aveți grijă de voi și de cei dragi.”