În zilele de 18 și 19 iulie 2022, Primăria Municipiului Arad, împreună cu operatorul de salubrizare stradală, demarează acțiunea de curățenie stradală pe Calea Aurel Vlaicu. Astfel luni, 18 iulie 2022, între orele 18.00-05.00, se va interveni pe sensul de mers Podgoria-Stația Electrometal (Lebăda)-de pe Calea Aurel Vlaicu (partea dreaptă). În 19 iulie 2022 (marți), în același interval orar opratorul de salubritate stradală va executa lucrările specifice pe sensul de mers Stația Electrometal(Lebăda)-Podgoria de pe Calea A. Vlaicu (partea stângă).
Printre activitățile specifice se numără curățarea manuală a rigolelor, măturarea manuală și mecanizată, precum și spălarea manuală (din furtun) și mecanizată a întregii suprafețe a carosabilului, inclusiv la bordură.
În vederea desfășurării optime și în condiții de siguranță a acestei acțiuni, avem rugămintea să ne sprijiniți, iar în data de 18 iulie 2022 (luni), între orele 18.00-05.00, să nu parcați autovehiculele pe toată lungimea Căii Aurel Vlaicu, sensul de mers Podgoria-Stația Electrometal, întrucât se vor executa lucrări de salubrizare mecanizată.
O zi mai târziu se va interveni pe celălalt sens, motiv pentru care avem rugămintea ca în același interval orar 18.00-05.00 să evitați parcarea autovehiculelor pe sensul de mers dinspre Stația Electrometal(Lebăda)-Podgoria.
Autovehiculele locuitorilor din blocurile din zona vizată pot fi parcate pe sensul opus sau în parcarea Kaufland Vlaicu.
În cazul în care activitatea operatorului de salubrizare va fi îngreunată de autovehicule parcate, se va proceda la ridicarea acestora și mutarea lor până la finalizarea operațiunii de curățare a amplasamentului. Atragem atenția în mod special asupra faptului că detergenții utilizați la salubrizarea mecanizată ar putea afecta caroseria autoturismelor.
Pentru buna desfășurare a acestei activități, vor participa reprezentanți ai Direcției Generale Poliția Locală Arad, ai S.C. Recons S.A. și ai Direcției Edilitare din cadrul Primăriei Municipiului Arad.
Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat de utilajele de măturat mecanizat, stropit şi spălat şi vă invităm să fiţi alături de noi #pentruArad, în efortul comun de menţinere a curăţeniei!