Festivalul Berii de la Arad a început vineri seara, reluându-se o tradiție veche care a fost abandonată timp de 15 ani.
Ștrandul Neptun din Arad găzduiește timp de 3 zile, 24, 25 și 26 iunie, Festivalul Berii la care sunt așteptați mii de arădeni și nu numai, iar numele invitate să urce pe scena festivalului sunt pe măsura lui.
Prima seară a adunat mii de arădeni care au “inundat” Strandul Neptun, amintind de vremurile în care în acest loc de distracție și agrement nu aveai loc să arunci un ac.
Compact
Pe scena festivaluli au evoluat în prima seară Joylin, Compact, Connect-R și Paraziții, aceștia din urmă fiind și capul de afiș al serii de vineri.
Connect-R
În cea de-a doua zi, organizatorii evenimentului au invitat artiști care se vor ridica cu siguranță cel puțin la nivelul celor din seara de vineri, pe scena principală a evenimentului vor urca Joylin, Oana Radu, Zdob și Zdub și DR. Alban, în timp ce pe scena a doua vor evolua YNY Seby, Victor Diaz și Andor Gabriel care vor întreține atmosfera pînă la ora 5 dimineața.
Paraziții
Festivalul Berii de la Arad a început vineri seara, reluându-se o tradiție veche care a fost abandonată timp de 15 ani.
Ștrandul Neptun din Arad găzduiește timp de 3 zile, 24, 25 și 26 iunie, Festivalul Berii la care sunt așteptați mii de arădeni și nu numai, iar numele invitate să urce pe scena festivalului sunt pe măsura lui.
Prima seară a adunat mii de arădeni care au “inundat” Strandul Neptun, amintind de vremurile în care în acest loc de distracție și agrement nu aveai loc să arunci un ac.
Compact
Pe scena festivaluli au evoluat în prima seară Joylin, Compact, Connect-R și Paraziții, aceștia din urmă fiind și capul de afiș al serii de vineri.
Connect-R
În cea de-a doua zi, organizatorii evenimentului au invitat artiști care se vor ridica cu siguranță cel puțin la nivelul celor din seara de vineri, pe scena principală a evenimentului vor urca Joylin, Oana Radu, Zdob și Zdub și DR. Alban, în timp ce pe scena a doua vor evolua YNY Seby, Victor Diaz și Andor Gabriel care vor întreține atmosfera pînă la ora 5 dimineața.
Joi seara, steagul Uniunii Europene a fost proiectat pe clădirea Palatului Administrativ. În acest fel, Aradul s-a numărat printre cele peste 60 de orașe din Europa și zece din România unde s-a ...
În ultimele zile, mai multe jardiniere de pe pasarela Mureșului au dispărut, au fost vandalizate sau au rămas fără plante. Cu ajutorul camerelor de luat vederi, polițiștii locali l-au identificat pe t&a ...
Locul de desfășurare: Piața Avram Iancu, Municipiul Arad
Ora 10.00
Primirea onorului şi salutul Drapelului de Luptă
Ora 10.05
Intonarea Imnului Naţional al României și a Imnului Uni ...
Târgul de Paști, organizat pentru prima dată în Piața Catedralei din Arad, va fi deschis încă o săptămână, mai exact până în 12 mai.
”Am luat această deciz ...
În data de 9 mai 2024, în centrul Aradului, Ziua Europei va fi sărbătorită printr-un spectacol impresionant de muzică și dansuri, care va promova tradițiile și cultura românească, precum ș ...
În perioada 01 - 06.05.2024, traficul va fi restricționat pe str. Hatman Arbore, tronsonul cuprins între str. Alexandru cel Bun și str. Dunării. Comisia de Sistematizare a Circulației a avizat ...
În urma mai multor runde de negocieri între reprezentanții Primăriei Arad, Uniunii Locale a Asociațiilor Locative Arad (U.L.A.L.A.), RETIM Ecologic Service și nu în ultimul rând ai ADI De ...
Luni 29.04.2024 Zona Ind. VEST-STR.I, II Zona Ind. VEST, Zona IND.VEST-ST.III, Zona IND.N-VEST-SIII, Zona IND.VEST-STR.IV, I Zona IND. VEST, I Zona IND.N-VEST, Stefan Tenetchi, Calea Aurel Vlaicu, IV Zona IND. ...
Primăria Municipiului Arad a anunţat deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ, începând de luni, 22 aprilie 2024:Proiect d ...
Viceprimarul Lazăr Faur le declarase ”război” acum aproximativ o lună, celor care abuzează de talonul pentru persoane cu dizabilități și ocupă gratuit ore întregi locurile și așa insufici ...
La sfârșitul acestei săptămâni se va deschide Târgul de Paște. Una dintre noutățile acestei ediții este locația care va găzdui evenimentul, respectiv Piața Catedralei, recent supusă unor ...
Luni 22.04.2024 B-dul Revolutiei, Carol Davila, I. C. Bratianu, Sp. G-ral. Praporgescu, Alecu Russo, Ioan Alexandru, D. Bolintineanu, Dr. Ioan Suciu, Malul Muresului, Gen. Traian Mosoiu, Splaiul Muresului, Sabin Dra ...
Primăria Municipiului Arad anunță cetățenii orașului că în intervalul 23 -30 aprilie 2024 sunt programate noi acțiuni de dezisecție: tratament chimic antilarvar (delarvizare), tratament chimic terestr ...
Având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare pentru zilele următoare precum şi Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, anunţăm consumatorii racordaţi la sistemul centr ...
SC RECONS Arad organizează, pe data de 22.04.2024 concurs pentru ocuparea următoarelor posturi:
- 5 salvamari perioadă determinată 01.05.2024 – 31.08.2024
- 3 funcționari administrativi perioadă determ ...
Începând de joi, 11.04.2024 până vineri, 10.05.2024, traficul va fi restricționat pe strada Eugen Popa, tronsonul cuprins între Podul Rutier Micălaca și sensul giratoriu din interse ...
Din cauza unei avarii apărute la instalaţia de alimentare cu energie electrică a mijloacelor de transport, tramvaiele sunt blocate pe șine în zona Podgoria-Centru, anunță Primăria Arad
Ec ...
Vineri, 05.04.2024, ora 18:00, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, partidul ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR (AUR) își lansează candidații pentru alegerile locale, lansare anulat ...
Descoperă moștenirea atemporală a Sfântului Martin, simbol al generozității și compasiunii, alături de subiecte inedite și fascinante ce prezintă intersecția dintre spiritualitate, cavalerism și pat ...
Asociația Europeanul, Primăria Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad anunță că în perioada 11 - 12 aprilie va avea loc cea de a patra ediție a Festivalului de muzică religioasă. Evenimentul va cu ...
Primăria Municipiului Arad anunţă stabilirea amplasamentelor pentru desfăşurarea comerţului ambulant pe domeniul public al Municipiului Arad, cu flori, în zona cimitirelor, în perioada 10-12.05.202 ...
Municipalitatea arădeană continuă investițiile în modernizarea căii de rulare a tramvaielor din dorința de a îmbunătăți sistemul de transport public astfel încât acesta să devină m ...
Subiectul „pajiști urbane” se află de ceva vreme în atenția municipalității arădene. După modelul altor orașe din Europa, Aradul a optat pentru astfel de amenajări peisagistice din dorinț ...
Având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare din ultimele zile precum şi Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, anunţăm consumatorii racordaţi la sistemul centralizat ...
Bibarț: „Aradul primește Cetatea fără să cheltuie niciun ban”
Municipiul va primi Cetatea Aradului fără să mai fie nevoie să construiască din bugetul local o unitate militară ...
După ”scandalul arborelui secular” tăiat de primărie în Parcul Eminescu din cauza că prezenta pericol, primăria a decis să planteze în locul său un arbore Ginkgo Biloba. La operațiun ...
Primăria Municipiului Arad anunță cetățenii orașului că joi, 4 aprilie și vineri, 5 aprilie 2024 se vor desfășura activităţi de dezinsecţie pe domeniul public și privat al municipalității.
&nb ...
Un nou sens giratoriu a fost amenajat în cursul zilei de joi, 21 martie a.c.
Este vorba de sensul giratoriu situat pe strada ”Pădurii” actualmente Aurel Ardelean, la intersecție cu strad ...
Aproximativ jumătate dintre autoturismele parcate în zona centrală a municipiului Arad folosesc carduri speciale pentru persoane cu dizabilități, susțin reprezentanții Primăriei Arad, care vor să pună ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.