Turiştii vor avea la dispoziţie 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării începând cu data de 10/11 iunie până pe 11/12 septembrie 2022, informează CFR Călători.
"Din 10/11 iunie 2022, toate trenurile duc la Marea Neagră. CFR Călători dă startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării până la data de 11/12 septembrie 2022. Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din Bucureşti Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa şi retur", se menţionează în comunicat, conform Agerpres.ro.
Astfel, timp de trei luni, 30 trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente) care pornesc din principalele oraşe vor avea ca destinaţie/plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinaţie/plecare Mangalia.
De asemenea, 38 de trenuri (19 dus/19 întors) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul şi retur (15 perechi din Bucureşti Nord, 12 perechi din Bucureşti Băneasa - din care trei perechi nu trec prin staţia Bucureşti Nord, o pereche din Bucureşti Obor).
Potrivit sursei citate, pentru călătoria spre Delta Dunării, din 11 iunie 2022, trenurile IR 1981/ R 8653 şi R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă Bucureşti Nord - Tulcea Oraş şi retur pe întreaga durată a sezonului. În plus, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraş şi retur cu trenuri dinspre Bucureşti sau Constanţa.
Durata călătoriei pe ruta Bucureşti - Constanţa este, în medie, de circa 2 ore şi 20 minute.
CFR Călători precizează că toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasa climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptopului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uşi de acces şi intermediare semiautomate, majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 12 ani. Totodată, trenurile cu parcurs lung au în compunere vagoane cuşetă.
Trenurile IR 1992 şi IR 1990 Timişoara Nord/Reşiţa Nord - Mangalia şi retur au în compunere şi vagoane de dormit climatizate, iar trenurile IR 1941 şi IR 1942 Satu Mare/Baia Mare/Cluj Napoca/Târgu Mureş - Mangalia şi retur au vagoane prevăzute cu spaţiu amenajat pentru activitatea de bar.
Biletele pot fi achiziţionate cu anticipaţie de 30 zile, prin intermediul următoarelor canale de vânzare: online de pe cfrcalatori.ro; din aplicaţia mobilă "CFR Călători mersul trenurilor şi bilete online" (disponibilă în Google Play, App Store şi Huawei AppGallery); de la automatele de vânzare bilete din gări; de la casele de bilete din gări, agenţii de voiaj CFR Călători şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).
În perioada programului estival de transport, turiştii aflaţi pe litoralul românesc au posibilitatea de a călători între staţiunile de pe litoral cu trenurile InterRegio de sezon, la tarif de tren Regio, dacă vor achiziţiona biletele de la casele de bilete de pe secţia Constanţa - Mangalia.
Sursa:wall-street.ro