Primăria Municipiului Arad aduce în atenția cetățenilor faptul că aspectele cu privire la combaterea ambroziei sunt reglementate prin Legea nr. 62/2018, ale cărei norme metodologice de aplicare au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 785 din 12.09.2018.
Conform legislaţiei în vigoare, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, a căilor ferate, a cursurilor de apă, a lacurilor, a sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, de combatere și de distrugere a buruienii ambrozia, denumită științific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane.
În scopul distrugerii buruienii și a prevenirii răspândirii ambroziei, se vor desfășura periodic lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau prin alte lucrări și metode specifice. Aceste măsuri pot fi luate în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an.
Nerespectarea obligațiilor de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, a căilor ferate, a cursurilor de apă, a lacurilor, a sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment.
Verificarea și identificarea terenurilor infestate cu buruiana ambrozia de pe raza teritorială a unităților administrativ-teritoriale se efectuează de către autoritățile administrației publice locale, prin consilierii agricoli angajați sau persoanele din cadrul acestora, desemnate prin dispoziție a primarului.
Proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, a căilor ferate, a cursurilor de apă, a lacurilor, a sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole unde au fost identificate focare de infestare cu buruiana ambrozia, vor fi somați cel târziu până la data de 5 iunie a fiecărui an.
Conform Art.4, alin.(1) din Hotărârea Guvernului 707/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, “După transmiterea somaţiilor de către autorităţile administraţiei publice locale, verificarea şi constatarea nerespectării de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, denumită în continuare lege, se fac de către o comisie mixtă, denumită în continuare Comisia, constituită prin ordin al prefectului.”
Pentru recunoaşterea acestei buruieni, puteţi consulta site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (www.madr.ro), al Ministerului Mediului (www.mmediu.ro), precum şi al Ministerului Sănătăţii. (www.ms.ro).
Precizăm faptul că, pe domeniul public al municipiului Arad, se desfăşoară periodic lucrări specifice de combatere a acestei buruieni, în special tăieri, cu ajutorul operatorilor de întreținere spații verzi, iar pe proprietăți aparținând persoanelor fizice sau juridice aceste servicii pot fi solicitate, contra cost.