Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a declarat pentru Edupedu.ro că joi, 14 aprilie, a fost aprobată ordonanța de urgență referitoare la măsuri reparatorii de salarizare în educație.
“Astăzi a fost aprobată OUG referitoare la măsuri reparatorii de salarizare în educație. Este vorba despre două articole:
- 1. Pentru diferențe provenite din creșteri/majorări în perioada ianuarie 2019 – mai 2021.
- Pentru diferențe provenite din tranșe de reîncadrare în perioada iulie 2017 – august 2021”.
Ministrul Educației a precizat că impactul bugetar estimat este de 1,20 miliarde lei, eșalonat în perioada 2022-2026. Prima tranșă de 5% se va plăti în acest an.
Ordonanța prevede plata diferențelor salariale în cinci rate, prima rată, de doar 5%, fiind prevăzută pentru acest an, la 90% de la intrarea în vigoare a ordonanței.
Cum se vor face plățile, conform proiectului de OUG:
Art. 4 (1) Sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale stabilite potrivit prevederilor art. 1 și art. 2 se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, și se plătesc eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, astfel:
a) în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 5% din valoarea diferenţelor salariale;
b) în al doilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 10% din valoarea diferenţelor salariale;
c) în al treilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
d) în al patrulea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
e) în al cincilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 35% din valoarea diferenţelor salariale.
Sursa:edupedu.ro