Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Vasile Goldiș " al județului Arad au desfășurat în luna Martie 1123 misiuni, astfel:
-868 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.
Pe subunități, misiunile SMURD au fost desfășurate astfel:
Detașamentul Arad cu cele 4 puncte de lucru, Curtici, Vladimirescu, Vinga, Nădlac -646
Detașamentul Ineu - 117
Detașamentul Sebiș- 47
Secția Bârzava - 58
Timpul mediu de răspuns al echipajelor SMURD a fost de 13 minute.
De asemenea, echipajele SMUD, au intervenit la 16 accidente rutiere.
-255 de misiuni de stingere și intervenție, dintre care:
-142 incendii:
22 la locuințe și/sau case sau anexe
8 la mijloace de transport
96 de deșeuri vegetale, resturi menajere
16 la alte obiective
-3 intervenții pentru descarcerarea persoanelor în urma unor accidente rutiere.
Numărul misiunilor descarcerare, reprezintă numarul persoanelor descarcerare sau pentru care au fost executate operațiuni în vederea facilități accesului spre victime. Nu reprezintă numarul accidentelor.
-6 misiuni de asigurare a unor evenimente publice de amploare în vederea prevenirii apariției unor situații de urgență.
Pentru cunoașterea permanentă a raioanelor de intervenție și a obiectivelor au fost executate:
-92 de misiuni de recunoaștere în teren și prevenție.
-11 exerciții
-o misiune pentru salvarea persoanelor de la înălțime.