Pistolarul Luca Joldea, legitimat la CS Municipal Arad, s-a întors cu un rezultat bun de la Campionatele Europene de tir din Hamar, Norvegia, întrecere care se încheie în acest weekend.
Sportivul arădean a concurat în proba de pistol aer comprimat a juniorilor, unde s-a clasat pe locul 12, cu 565 de puncte, din peste 50 de participanţi la categoria lui.
Multiplu campion şi medaliat naţional, dar şi recordmen pe parcursul anului trecut, Joldea s-a aflat la doar două puncte distanţă de finala probei, unde s-au calificat cei mai buni opt trăgători de pe continent.
„Se putea şi mai bine, eu chiar îl vedeam în finala probei, dar trebuie să ţinem cont că am venit la Europene fără nici un concurs internaţional important de pregătire în acest an, ceea ce se resimte la acest nivel. Practic, el şi-a egalat rezultatul de anul trecut, când tot aşa, la Europene, a tras 565. O cifră ce poate fi cu siguranţă îmbunătăţită. Per total, este o experienţă benefică, care se adaugă la ce a parcurs Luca până acum. A fost singurul junior român prezent la Europene, o mai avem în competiţie şi pe Daria Haristiade, care va concura la senioare, ea având dublă legitimare Dinamo – CSM Arad, la această competiţie punctând pentru clubul din Bucureşti”, ne-a declarat antrenorul pistolarului arădean, Gheorghe Pop.
Pentru secţia de tir a CSM-ului urmează la începutul lunii viitoare, în perioada 3-7 aprilie, finala Campionatului Naţional de juniori, de la Bucureşti.