În această dimineață, 22 februarie, in jurul orei 08:30, Detașamentul de pompieri Ineu- Garda de Intervenție 2 Chișineu Cris, a fost solicitat pentru a intervenii la un incendiu in localitatea Zerind.
La intervenție s-au deplasat 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospeciala SMURD, în sprijin fiind solicitat și SVSU Zerind.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent in interiorul unei clădiri de locuit(fost canton CFR).
În apelul telefonic s-a făcut precizarea că este foarte posibil ca în locuința cuprinsă de flăcări să fie surprinsă o persoană dar și butelii.
După localizarea incendiului și pătrunderea pompierilor in interior, a fost găsită o victimă de sex feminin, in vârsta de 85 ani, decedată.
Incendiul a fost stins după aproximativ două ore de intervenție, fără a se propaga la alte imobile. In incendiu au ars bunurile din cele doua camere ale locuinței.
Cauza probabilă a incendiului: “coș, canal sau burlan de evacuare a fumului necurățat, cu defecțiuni sau amplasat necorespunzator față de materialul combustibil”
Chiar dacă sezonul rece este pe sfârșit, pompierii reamintisc populației:
- hornurile trebuie sa fie curățate, reparate și amplasate la o distanță de siguranța fata de materialele combustibile(grinzi)
- este interzisă depozitarea in podurile caselor sau in apropierea coșurilor de fum a materialele ușor combustibile.