Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, participă în aceste zile, la Brașov, la adunarea generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, alături de miniștri și ceilalți președinți ai Consiliilor Județene.
,,Să vedem de unde mai aducem bani pentru proiectele Aradului, ce mai putem construi pentru arădenii din sate și comune în următorii ani, cum putem să îi facem pe cei de la București să transfere mai multă forță județelor... Acestea sunt obiectivele mele la întâlnirile pe care le am, din această seară până vineri, la adunarea generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.
Marile proiecte ale Aradului trebuie accelerate! Noi am adus banii europeni, dar birocrații de la București țin deseori documentațiile la sertar, uneori ani de zile (vezi drumul Arad-Șiria-Pâncota sau Pâncota-Târnova-Buteni)! Sigur, nu ei vor răspunde în fața oamenilor, ci noi, pentru că arădeanul ne-a ales să rezolvăm probleme, nu să ne împiedicăm de câte un Georgel de la minister, care astăzi nu mai știe ce pretenții avea ieri.
Avem proiecte de atragere a investitorilor străini, oamenii așteaptă să semneze actele să își deschidă fabrică la Arad, dar avizele se plimbă printre ministerele din Capitală până când se pierd. Asta i-am sesizat din nou ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, dl. Cseke Attila, la întâlnirea noastră de astăzi, de la Brașov. Aradul este ținut în loc de funcționari care nu sunt racordați la nevoile arădene, pentru că lucrează la sute de kilometri de noi și ne tratează ca pe un indicator statistic, în loc să fie vizionari și asumați. Și mai ales eficienți!
I-am cerut domnului ministru, bihorean, din vecini, să se aplece asupra situațiilor pe care le-am semnalat, fiindcă interesul Aradului este și interesul țării, iar investitorii care bat la porți închise vor fi dezamăgiți în primul rând de România, și abia apoi de Arad”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.