Tineretul Naţional Liberal organizează în această sâmbătă (29.01.2022) o acţiune umanitară de donat sânge. Cei care doresc să participe o pot face în intervalul orar 08:00 – 12:00 la Centrul de Transfuzie Sanguină din Arad de pe strada Andrei Karoly la numărul 2-4.
„În acest moment rezervele de sânge din toată țara sunt extrem de scăzute, în timp ce nevoia crește constant. Invităm de asemenea toate persoanele care îndeplinesc condițiile pentru a dona, să se deplaseze sâmbătă la cel mai apropiat centru de transfuzii și să facă acest gest - pe cât de simplu și sigur - pe atât de necesar celor care au mare nevoie de sânge”, transmit organizatorii acestui eveniment.
Donarea de sânge are următoarele beneficii pentru donator:
- eliberarea la cerere a analizelor medicale efectuate (grupa sanguină, Rh, hemoleucogramă, hepatita B, hepatita C, HIV, HTLV, analize biochimice);
- eliberarea a 7 tichete valorice;
- 1 zi liberă (ziua donării - în cazul angajaților cu carte de muncă);
- reducere de 50% pe mijloacele de transport în comun pentru 30 de zile.