FCC Baschet UAV Arad a încheiat prima parte a sezonului regulat din Liga Naţională de Baschet Feminin cu un success clar. Revenite în polivalenta arădeană, “galben-albastrele” au trecut cu 63-44 de revelaţia actualului sezon, CSM Alexandria.
Trioul Keys, Vitulova, Hadzovic a fost din nou decisiv pentru echipa noastră, cele trei reuşind să marcheze aproape toate punctele trupei pregătite de Jose Araujo. Prima repriză nu a fost prea spectaculoasă, cu ambele echipe greşind mult pe construcţie şi finalizare. Arădencele au turat motoarele în partea secundă, iar cu un joc dezinvolt a reuşit şi câteva faze de baschet-spectacol. Alexandria nu a ținut ritmul, dar și asta pentru că procentajul greșelilor a rămas mare în dreptul ei, în timp ce echipa din oraşul pe Mureș a crescut calitatea jocului.
S-a terminat 63-44 pentru FCC Baschet UAV, care încheie turul Ligi Naţionale pe prima poziţie, cu 12 victorii din 13 partide disputate. De partea cealaltă, teleormăncele suferă a 4-a înfrângere stagională.
Prima etapă din retur e programată într-o intermediară, peste 4 zile (12 ianuarie). Echipa noastră se va deplasa la Braşov pentru disputa cu Olimpia CSU. Jocul va începe de la ora 17:30.
FCC Baschet UAV Arad – CSM Alexandria 63-44. Pe sferturi: 14-10, 14-9, 18-14 şi 17-11.
Marcatoare:
Arad: Keys 21 puncte, Vitulova 16, Hazdovic 15, Akathiotou 5, Ghiţă 3 şi Nagy 3.
Alexandria: Benally 14 puncte, Burcică-Mihai 8, Pană 7, Ackerman 5, Voicu 4, Petrova 3 şi Crăciunescu 3.
Sursa:baschetarad.ro
Foto: Radu Bulzan