La nivel național s-au înregistrat 1.756 cazuri noi de persoane infecate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) în ultimele 24 de ore. În urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 131 persoane au fost reconfirmate pozitiv după retestare. Tot la nivel national, s-au înregistrat 18 decese, iar dintre cele 2.478 persoane internate, 403 se află în secțiile ATI. Dintre cei 403 pacienți internați la ATI, 33 au certificat care atestă vaccinarea.
Dintre cele 18 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 la categoria de vârstă peste 80 ani.
15 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Dintre cei 18 pacienți decedați, 16 erau nevaccinați și 2 vaccinați. Cei 2 pacienți vaccinați care au decedat aveau vârste cuprinse 60 și 69 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
Din totalul pacienților internați, 63 sunt minori, 56 fiind internați în secții și 7 la ATI.
La nivel local, autorităţile au anunţat noul bilanţ pentru judeţul Arad înregistrat în ultimele 24 de ore pentru data de 23 decembrie, 49 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) s-au înregistrat de la ultima raportare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 7 persoane au fost reconfirmate pozitiv după retestare.
Rata incidenţei în judeţ este de 1,17, în ușoară creștere față de ziua precedentă.
Rata de infectare raportată/mia de locuitori la nivelul municipiului este de 1,8 în ușoară scădere față de ziua precedentă. 317 cazuri noi s-au înregistrat la nivelul municipiului în ultimele 14 zile.
2 de localități din județ au depășită incidența de 3/1000 de locuitori, iar 0 localitați se află în scenariul galben. Cea mai mare rată de infectare din județ se înregistrează în localitatea Șilindia, 9,21.
3 decese asociate cu Covid 9 au fost înregistrate la nivelul judeţului Arad de la ultima raportare, 49 persoane vindecate şi 518 cazuri active.
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad erau înregistrate următoarele valori ale infecției cu virusul SARS-CoV-2:
Număr total de infectări de la începutul pandemiei până astăzi*: 43033-DSP
Număr de infectări de la ultima raportare*: 47–DSP
Număr total de persoane vindecate de la începutul pandemiei până astăzi: 40843
Număr persoane vindecate de la ultima raportare: 49
Număr total de persoane decedate de la începutul pandemiei până astăzi: 1672
Număr persoane decedate de la ultima raportare: 3
Număr total cazuri active în prezent: 518
Număr persoane internate în spital (izolare): 90
Număr persoane în izolare la domiciliu (infectate): 428
Număr persoane în carantină (contacți ai persoanelor infectate): 128
*Numărul total de infectări, respectiv cel al infectărilor de ultima raportare, diferă în cazul raportărilor DSP Arad/INSP (Institutul Național de Sănătate Publică) din cauza orelor diferite de raportare/preluare a datelor din aplicația informatică folosită de cele două instituții.
SITUAȚIE CAZURI COVID-19 ÎN JUDEȚUL ARAD, 03.01.2022
SURSA DATELOR: DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI ARAD, DATE PRELUATE DIN PLATFORMA alerte.ms.ro, la data de 03.01.2022, ora 10.10
Nr.
|
U.A.T.
|
POPULAŢIE U.A.T.
|
NR. CAZURI FOLOSITE PENTRU CALCULUL INCIDENȚEI
|
INCIDENȚA LA 1000 DE LOCUITORI PE 14 ZILE
|
1
|
ŞILINDIA
|
869
|
8
|
9.21
|
2
|
OLARI
|
2002
|
8
|
4
|
3
|
HĂLMAGIU
|
2355
|
7
|
2.97
|
4
|
HĂLMĂGEL
|
1062
|
3
|
2.82
|
5
|
ŞIŞTAROVĂŢ
|
369
|
1
|
2.71
|
6
|
ORAŞ PÂNCOTA
|
8314
|
22
|
2.65
|
7
|
PĂULIŞ
|
4487
|
11
|
2.45
|
8
|
VĂRĂDIA DE MUREŞ
|
1648
|
4
|
2.43
|
9
|
ŞOFRONEA
|
2998
|
6
|
2
|
10
|
LIVADA
|
4288
|
8
|
1.87
|
11
|
CONOP
|
2190
|
4
|
1.83
|
12
|
MUNICIPIUL ARAD
|
176011
|
317
|
1.8
|
13
|
GHIOROC
|
4105
|
7
|
1.71
|
14
|
BRAZII
|
1182
|
2
|
1.69
|
15
|
ZĂDĂRENI
|
3052
|
5
|
1.64
|
16
|
VÂRFURILE
|
2448
|
4
|
1.63
|
17
|
ORAŞ CURTICI
|
8973
|
13
|
1.45
|
18
|
DIECI
|
1465
|
2
|
1.37
|
19
|
ZIMANDU NOU
|
5132
|
7
|
1.36
|
20
|
FÂNTÂNELE
|
3735
|
5
|
1.34
|
21
|
SINTEA MARE
|
3855
|
5
|
1.3
|
22
|
ŞAGU
|
4192
|
5
|
1.19
|
23
|
IRATOŞU
|
2597
|
3
|
1.16
|
24
|
SĂVÂRŞIN
|
2902
|
3
|
1.03
|
25
|
VLADIMIRESCU
|
14768
|
15
|
1.02
|
26
|
DEZNA
|
1096
|
1
|
0.91
|
27
|
CHISINDIA
|
1180
|
1
|
0.85
|
28
|
HĂŞMAŞ
|
1190
|
1
|
0.84
|
29
|
BÂRZAVA
|
2413
|
2
|
0.83
|
30
|
ORAŞ SÂNTANA
|
15653
|
12
|
0.77
|
31
|
PETRIŞ
|
1333
|
1
|
0.75
|
32
|
CERMEI
|
2690
|
2
|
0.74
|
33
|
ORAŞ INEU
|
9490
|
7
|
0.74
|
34
|
COVĂSINŢ
|
2748
|
2
|
0.73
|
35
|
FRUMUŞENI
|
2797
|
2
|
0.72
|
36
|
SEMLAC
|
4282
|
3
|
0.7
|
37
|
SELEUŞ
|
3000
|
2
|
0.67
|
38
|
ZERIND
|
1487
|
1
|
0.67
|
39
|
ŞEPREUŞ
|
3014
|
2
|
0.66
|
40
|
TAUŢ
|
1516
|
1
|
0.66
|
41
|
ORAŞ LIPOVA
|
11162
|
7
|
0.63
|
42
|
FELNAC
|
3207
|
2
|
0.62
|
43
|
BUTENI
|
3311
|
2
|
0.6
|
44
|
APATEU
|
3408
|
2
|
0.59
|
45
|
BIRCHIŞ
|
1793
|
1
|
0.56
|
46
|
ŞIRIA
|
9210
|
5
|
0.54
|
47
|
PILU
|
2162
|
1
|
0.46
|
48
|
ZĂBRANI
|
4455
|
2
|
0.45
|
49
|
ORAŞ CHIŞINEU-CRIŞ
|
8136
|
3
|
0.37
|
50
|
BOCSIG
|
3241
|
1
|
0.31
|
51
|
MACEA
|
7227
|
2
|
0.28
|
52
|
ORAŞ PECICA
|
14284
|
4
|
0.28
|
53
|
VINGA
|
7233
|
2
|
0.28
|
54
|
ORAŞ NĂDLAC
|
7736
|
2
|
0.26
|
55
|
ŞIMAND
|
4464
|
1
|
0.22
|
56
|
ORAŞ SEBIŞ
|
6296
|
1
|
0.16
|
57
|
SECUSIGIU
|
6167
|
1
|
0.16
|
58
|
TÂRNOVA
|
6302
|
1
|
0.16
|
59
|
ALMAŞ
|
2474
|
0
|
0
|
60
|
ARCHIŞ
|
1454
|
0
|
0
|
61
|
BÂRSA
|
1796
|
0
|
0
|
62
|
BATA
|
1061
|
0
|
0
|
63
|
BELIU
|
2968
|
0
|
0
|
64
|
CĂRAND
|
1071
|
0
|
0
|
65
|
CRAIVA
|
2871
|
0
|
0
|
66
|
DOROBANŢI
|
1572
|
0
|
0
|
67
|
GRĂNICERI
|
2495
|
0
|
0
|
68
|
GURAHONŢ
|
3710
|
0
|
0
|
69
|
IGNEŞTI
|
686
|
0
|
0
|
70
|
MIŞCA
|
3897
|
0
|
0
|
71
|
MONEASA
|
811
|
0
|
0
|
72
|
PEREGU MARE
|
1777
|
0
|
0
|
73
|
PLEŞCUŢA
|
1044
|
0
|
0
|
74
|
ŞEITIN
|
3153
|
0
|
0
|
75
|
ŞICULA
|
4208
|
0
|
0
|
76
|
SOCODOR
|
2329
|
0
|
0
|
77
|
USUSĂU
|
1433
|
0
|
0
|
78
|
ZĂRAND
|
2906