La nivel national s-au înregistrat 931 cazuri noi de persoane infecate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) în ultimele 24 de ore. În urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 220 persoane au fost reconfirmate pozitiv după retestare. Tot la nivel national, s-au înregistrat 105 decese, iar dintre cele 4.083 persoane internate, 712 se află în secțiile ATI. Dintre cei 834 de pacienți internați la ATI, 75 au certificat care atestă vaccinarea.
Dintre cele 105 decese, 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 29 la categoria de vârstă 60-69 ani, 38 la categoria de vârstă 70-79 ani și 28 la categoria de vârstă peste 80 ani.
103 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a înregistrat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 105 pacienți decedați, 93 erau nevaccinați și 12 vaccinați. Cei 12 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
Din totalul pacienților internați, 83 sunt minori, 79 fiind internați în secții și 4 la ATI.
La nivel local, autorităţile au anunţat noul bilanţ pentru judeţul Arad înregistrat în ultimele 24 de ore, 44 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) s-au înregistrat de la ultima raportare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 15 persoane au fost reconfirmate pozitiv după retestare.
Rata incidenţei în judeţ este de 2,15 în ușoară scădere față ziua precedentă.
Rata de infectare raportată/mia de locuitori la nivelul municipiului este de 2,61 în ușoară creștere față de ziua precedentă. 460 cazuri noi s-au înregistrat la nivelul municipiului în ultimele 14 zile.
14 de localități din județ au depășită incidența de 3/1000 de locuitori, iar 18 localități se află în scenariul galben. Cea mai mare rată de infectare din județ se înregistrează în localitatea Zimandu Nou, 7,62.
3 decese asociate cu Covid 9 au fost înregistrat la nivelul judeţului Arad de la ultima raportare, 78 persoane vindecate şi 806 cazuri active.
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad erau înregistrate următoarele valori ale infecției cu virusul SARS-CoV-2:
Număr total de infectări de la începutul pandemiei până astăzi*: 42081-DSP
Număr de infectări de la ultima raportare*: 42–DSP
Număr total de persoane vindecate de la începutul pandemiei până astăzi: 39662
Număr persoane vindecate de la ultima raportare: 78
Număr total de persoane decedate de la începutul pandemiei până astăzi: 1613
Număr persoane decedate de la ultima raportare: 3
Număr total cazuri active în prezent: 806
Număr persoane internate în spital (izolare): 156
Număr persoane în izolare la domiciliu (pozitive): 650
Număr persoane în carantină: 329
*Numărul total de infectări, respectiv cel al infectărilor de ultima raportare, diferă în cazul raportărilor DSP Arad/INSP (Institutul Național de Sănătate Publică) din cauza orelor diferite de raportare/preluare a datelor din aplicația informatică folosită de cele două instituții.
SITUAȚIE CAZURI COVID-19 ÎN JUDEȚUL ARAD, 11.12.2021
SURSA DATELOR: DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI ARAD, DATE PRELUATE DIN PLATFORMA alerte.ms.ro, la data de 11.12.2021, ora 10.10
Nr.
|
U.A.T.
|
POPULAŢIE U.A.T.
|
NR. CAZURI FOLOSITE PENTRU CALCULUL INCIDENȚEI
|
INCIDENȚA LA 1000 DE LOCUITORI PE 14 ZILE
|
1
|
ZIMANDU NOU
|
5120
|
39
|
7.62
|
2
|
IRATOŞU
|
2596
|
19
|
7.32
|
3
|
IGNEŞTI
|
683
|
4
|
5.86
|
4
|
APATEU
|
3414
|
18
|
5.27
|
5
|
BÂRSA
|
1796
|
9
|
5.01
|
6
|
ORAŞ CURTICI
|
8981
|
37
|
4.12
|
7
|
CERMEI
|
2700
|
11
|
4.07
|
8
|
FÂNTÂNELE
|
3728
|
15
|
4.02
|
9
|
ŞAGU
|
4215
|
15
|
3.56
|
10
|
GHIOROC
|
4105
|
14
|
3.41
|
11
|
MIŞCA
|
3896
|
13
|
3.34
|
12
|
FRUMUŞENI
|
2797
|
9
|
3.22
|
13
|
DOROBANŢI
|
1573
|
5
|
3.18
|
14
|
ORAŞ SEBIŞ
|
6304
|
20
|
3.17
|
15
|
SĂVÂRŞIN
|
2904
|
9
|
3.1
|
16
|
MACEA
|
7252
|
21
|
2.9
|
17
|
ORAŞ PECICA
|
14297
|
41
|
2.87
|
18
|
LIVADA
|
4260
|
12
|
2.82
|
19
|
BIRCHIŞ
|
1798
|
5
|
2.78
|
20
|
PILU
|
2158
|
6
|
2.78
|
21
|
ARCHIŞ
|
1451
|
4
|
2.76
|
22
|
DIECI
|
1468
|
4
|
2.72
|
23
|
TAUŢ
|
1519
|
4
|
2.63
|
24
|
MUNICIPIUL ARAD
|
176167
|
460
|
2.61
|
25
|
HĂLMAGIU
|
2356
|
6
|
2.55
|
26
|
OLARI
|
2000
|
5
|
2.5
|
27
|
VÂRFURILE
|
2447
|
6
|
2.45
|
28
|
GRĂNICERI
|
2492
|
6
|
2.41
|
29
|
ŞILINDIA
|
869
|
2
|
2.3
|
30
|
PEREGU MARE
|
1777
|
4
|
2.25
|
31
|
PĂULIŞ
|
4473
|
10
|
2.24
|
32
|
CRAIVA
|
2879
|
6
|
2.08
|
33
|
DEZNA
|
1096
|
2
|
1.82
|
34
|
SELEUŞ
|
3006
|
5
|
1.66
|
35
|
ZĂDĂRENI
|
3056
|
5
|
1.64
|
36
|
ZĂBRANI
|
4467
|
7
|
1.57
|
37
|
ORAŞ NĂDLAC
|
7756
|
12
|
1.55
|
38
|
SINTEA MARE
|
3860
|
6
|
1.55
|
39
|
VINGA
|
7237
|
11
|
1.52
|
40
|
COVĂSINŢ
|
2745
|
4
|
1.46
|
41
|
ŞICULA
|
4213
|
6
|
1.42
|
42
|
ZERIND
|
1482
|
2
|
1.35
|
43
|
ŞIRIA
|
9208
|
12
|
1.3
|
44
|
BUTENI
|
3322
|
4
|
1.2
|
45
|
SEMLAC
|
4287
|
5
|
1.17
|
46
|
ORAŞ INEU
|
9516
|
11
|
1.16
|
47
|
ORAŞ PÂNCOTA
|
8328
|
9
|
1.08
|
48
|
BELIU
|
2972
|
3
|
1.01
|
49
|
VLADIMIRESCU
|
14755
|
14
|
0.95
|
50
|
HĂLMĂGEL
|
1059
|
1
|
0.94
|
51
|
CĂRAND
|
1071
|
1
|
0.93
|
52
|
FELNAC
|
3215
|
3
|
0.93
|
53
|
BOCSIG
|
3249
|
3
|
0.92
|
54
|
CONOP
|
2198
|
2
|
0.91
|
55
|
ŞIMAND
|
4465
|
4
|
0.9
|
56
|
HĂŞMAŞ
|
1196
|
1
|
0.84
|
57
|
ORAŞ SÂNTANA
|
15661
|
13
|
0.83
|
58
|
ORAŞ LIPOVA
|
11155
|
9
|
0.81
|
59
|
SECUSIGIU
|
6176
|
5
|
0.81
|
60
|
ŞOFRONEA
|
2988
|
2
|
0.67
|
61
|
TÂRNOVA
|
6294
|
4
|
0.64
|
62
|
ŞEITIN
|
3153
|
2
|
0.63
|
63
|
VĂRĂDIA DE MUREŞ
|
1641
|
1
|
0.61
|
64
|
ORAŞ CHIŞINEU-CRIŞ
|
8151
|
4
|
0.49
|
65
|
SOCODOR
|
2323
|
1
|
0.43
|
66
|
BÂRZAVA
|
2418
|
1
|
0.41
|
67
|
ŞEPREUŞ
|
3014
|
1
|
0.33
|
68
|
ALMAŞ
|
2477
|
0
|
0
|
69
|
BATA
|
1062
|
0
|
0
|
70
|
BRAZII
|
1183
|
0
|
0
|
71
|
CHISINDIA
|
1181
|
0
|
0
|
72
|
GURAHONŢ
|
3718
|
0
|
0
|
73
|
MONEASA
|
814
|
0
|
0
|
74
|
PETRIŞ
|
1338
|
0
|
0
|
75
|
PLEŞCUŢA
|
1048
|
0
|
0
|
76
|
ŞIŞTAROVĂŢ
|
371
|
0
|
0
|
77
|
USUSĂU
|
1432
|
0
|
0
|
78
|
ZĂRAND
|
2908