Noul Guvern condus de Nicolae Ciucă are ca obiectiv depășirea crizei sanitare și relansarea economiei cu ajutorul investițiilor, consideră deputații PNL Sergiu Bîlcea și Glad Varga. Guvernul susține un model de dezvoltare axat pe investiții, creșterea competitivității companiilor românești și digitalizarea economiei și a administrației. Relansarea economiei se bazează pe sprijinul acordat inițiativei private, companiilor, IMM-urilor fără taxe suplimentare.
„Fondurile europene și PNRR sunt un motor de dezvoltare. Aprobarea cadrului instituțional și financiar pentru implementarea PNRR este o prioritate, pentru a reuși contractarea celor 29,2 miliarde euro până la 31 decembrie 2023. Pentru descentralizare, ADR-urile vor avea competențe în implementarea PNRR. Proiectele locale vor avea un sprijin puternic prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare, drumuri, unități de învățământ. Continuă proiectele mari ale Aradului: drumul expres Arad – Oradea, reabilitarea căii ferate Arad – Timișoara, centura de sud-est”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea.
Glad Varga a amintit proiectele prin care este încurajat antreprenoriatul în rândul tinerilor.
„Programul de guvernare prevede 100.000 de euro pentru noi afaceri dezvoltate de studenți, 50.000 euro/start-up pentru susținerea finanțării de start-up-uri cu componentă digitală în fiecare județ prin Tech Nation. Sunt prevăzute reformele pentru digitalizarea serviciilor publice, adoptarea semnăturii electronice la scară națională. Continuă și vor fi îmbunătățite proiectele pentru un mediu sănătos: Rabla Clasic şi Rabla Plus, inclusiv pentru administrație, Programul Casa Eficientă Energetic, iar Rabla pentru Electrocasnice va fi extins cu noi categorii de produse. Vor fi acordate granturi pentru construcţia de parcuri fotovoltaice, va fi extins programul Iluminat Public Ecologic și va continua programul care vizează crearea reţelei naţionale de staţii de încărcare pentru vehicule electrice”, a spus deputatul PNL Glad Varga.