La nivel national s-au înregistrat 5.293 de cazuri noi de persoane infecate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) în ultimele 24 de ore. În urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 726 persoane au fost reconfirmate pozitiv după retestare. Tot la nivel national, s-au înregistrat 273 decese, iar dintre cele 18.485 persoane internate, 1.868 se află în secțiile ATI.
Dintre cele 273 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 11 la categoria de vârstă 40-49 ani, 25 la categoria de vârstă 50-59 ani, 71 la categoria de vârstă 60-69 ani, 97 la categoria de vârstă 70-79 ani și 67 la categoria de vârstă peste 80 ani.
439 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 24 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 20 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 273 de pacienți decedați, 248 erau nevaccinați și 25 vaccinați. Cei 25 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. 23 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.
Din totalul pacienților internați, 314 sunt minori, 283 fiind internați în secții și 31 la ATI.
La nivel local, autorităţile au anunţat noul bilanţ pentru judeţul Arad înregistrat în ultimele 24 de ore, 219 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) s-au înregistrat de la ultima raportare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 23 persoane au fost reconfirmate pozitiv după retestare.
Rata incidenţei în judeţ este de 9,39, în ușoară scădere față ziua precedentă.
Rata de infectare raportată/mia de locuitori la nivelul municipiului este de 11,89 în ușoară scădere față de ziua precedentă. 2.097 cazuri noi s-au înregistrat la nivelul municipiului în ultimele 14 zile.
73 de localități din județ au depășită incidența de 3/1000 de locuitori, iar 2 localități se află în scenariul galben. Cea mai mare rată de infectare din județ se înregistrează în localitatea Pleșcuța, 23,58.
9 decese asociate cu Covid 9 au fost înregistrate la nivelul judeţului Arad de la ultima raportare, 286 persoane vindecate şi 3.855 cazuri active.
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad erau înregistrate următoarele valori ale infecției cu virusul SARS-CoV-2:
Număr total de infectări de la începutul pandemiei până astăzi*: 38471-DSP
Număr de infectări de la ultima raportare*: 218–DSP
Număr total de persoane vindecate de la începutul pandemiei până astăzi: 33238
Număr persoane vindecate de la ultima raportare: 286
Număr total de persoane decedate de la începutul pandemiei până astăzi: 1378
Număr persoane decedate de la ultima raportare: 9
Număr total cazuri active în prezent: 3855
Număr persoane internate în spital (izolare): 392
Număr persoane în izolare la domiciliu (pozitive): 3463
Număr persoane în carantină: 1251
*Numărul total de infectări, respectiv cel al infectărilor de ultima raportare, diferă în cazul raportărilor DSP Arad/INSP (Institutul Național de Sănătate Publică) din cauza orelor diferite de raportare/preluare a datelor din aplicația informatică folosită de cele două instituții.
SITUAȚIE CAZURI COVID-19 ÎN JUDEȚUL ARAD, 07.11.2021
SURSA DATELOR: DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI ARAD, DATE PRELUATE DIN PLATFORMA alerte.ms.ro, la data de 07.11.2021, ora 10.10
Nr.
|
U.A.T.
|
POPULAŢIE U.A.T.
|
NR. CAZURI FOLOSITE PENTRU CALCULUL INCIDENȚEI
|
INCIDENȚA LA 1000 DE LOCUITORI PE 14 ZILE
|
1
|
PLEŞCUŢA
|
1060
|
25
|
23.58
|
2
|
DEZNA
|
1102
|
19
|
17.24
|
3
|
BUTENI
|
3332
|
53
|
15.91
|
4
|
ŞAGU
|
4218
|
62
|
14.7
|
5
|
SEMLAC
|
4280
|
62
|
14.49
|
6
|
CHISINDIA
|
1189
|
17
|
14.3
|
7
|
FELNAC
|
3228
|
45
|
13.94
|
8
|
IRATOŞU
|
2595
|
35
|
13.49
|
9
|
ORAŞ SEBIŞ
|
6307
|
85
|
13.48
|
10
|
GRĂNICERI
|
2503
|
30
|
11.99
|
11
|
ORAŞ NĂDLAC
|
7788
|
93
|
11.94
|
12
|
MUNICIPIUL ARAD
|
176306
|
1972
|
11.19
|
13
|
MONEASA
|
818
|
9
|
11
|
14
|
GHIOROC
|
4108
|
45
|
10.95
|
15
|
PĂULIŞ
|
4474
|
49
|
10.95
|
16
|
DOROBANŢI
|
1578
|
17
|
10.77
|
17
|
FRUMUŞENI
|
2790
|
29
|
10.39
|
18
|
CERMEI
|
2707
|
28
|
10.34
|
19
|
ZĂBRANI
|
4471
|
46
|
10.29
|
20
|
CĂRAND
|
1075
|
11
|
10.23
|
21
|
ZĂDĂRENI
|
3039
|
31
|
10.2
|
22
|
COVĂSINŢ
|
2755
|
28
|
10.16
|
23
|
VLADIMIRESCU
|
14708
|
148
|
10.06
|
24
|
BÂRSA
|
1800
|
18
|
10
|
25
|
ZIMANDU NOU
|
5115
|
51
|
9.97
|
26
|
TAUŢ
|
1532
|
15
|
9.79
|
27
|
ORAŞ INEU
|
9528
|
92
|
9.66
|
28
|
DIECI
|
1469
|
14
|
9.53
|
29
|
BOCSIG
|
3266
|
31
|
9.49
|
30
|
VINGA
|
7242
|
65
|
8.98
|
31
|
ORAŞ CURTICI
|
8998
|
80
|
8.89
|
32
|
LIVADA
|
4210
|
37
|
8.79
|
33
|
SĂVÂRŞIN
|
2904
|
25
|
8.61
|
34
|
ŞIMAND
|
4471
|
38
|
8.5
|
35
|
FÂNTÂNELE
|
3735
|
31
|
8.3
|
36
|
ORAŞ SÂNTANA
|
15665
|
124
|
7.92
|
37
|
GURAHONŢ
|
3730
|
29
|
7.77
|
38
|
SECUSIGIU
|
6182
|
48
|
7.76
|
39
|
MACEA
|
7252
|
56
|
7.72
|
40
|
SELEUŞ
|
3013
|
23
|
7.63
|
41
|
ALMAŞ
|
2495
|
19
|
7.62
|
42
|
ŞICULA
|
4229
|
32
|
7.57
|
43
|
HĂŞMAŞ
|
1194
|
9
|
7.54
|
44
|
ORAŞ LIPOVA
|
11179
|
84
|
7.51
|
45
|
ŞOFRONEA
|
2991
|
22
|
7.36
|
46
|
ORAŞ CHIŞINEU-CRIŞ
|
8183
|
60
|
7.33
|
47
|
ŞIRIA
|
9225
|
65
|
7.05
|
48
|
ARCHIŞ
|
1454
|
10
|
6.88
|
49
|
ORAŞ PECICA
|
14301
|
96
|
6.71
|
50
|
VĂRĂDIA DE MUREŞ
|
1641
|
11
|
6.7
|
51
|
ŞEITIN
|
3156
|
21
|
6.65
|
52
|
ŞEPREUŞ
|
3015
|
20
|
6.63
|
53
|
BATA
|
1072
|
7
|
6.53
|
54
|
PEREGU MARE
|
1790
|
11
|
6.15
|
55
|
CRAIVA
|
2878
|
17
|
5.91
|
56
|
MIŞCA
|
3895
|
21
|
5.39
|
57
|
ŞIŞTAROVĂŢ
|
374
|
2
|
5.35
|
58
|
VÂRFURILE
|
2457
|
13
|
5.29
|
59
|
ORAŞ PÂNCOTA
|
8329
|
44
|
5.28
|
60
|
BELIU
|
2985
|
15
|
5.03
|
61
|
BIRCHIŞ
|
1795
|
9
|
5.01
|
62
|
SINTEA MARE
|
3864
|
19
|
4.92
|
63
|
ŞILINDIA
|
866
|
4
|
4.62
|
64
|
BÂRZAVA
|
2424
|
11
|
4.54
|
65
|
CONOP
|
2202
|
10
|
4.54
|
66
|
PETRIŞ
|
1348
|
6
|
4.45
|
67
|
TÂRNOVA
|
6309
|
28
|
4.44
|
68
|
IGNEŞTI
|
683
|
3
|
4.39
|
69
|
SOCODOR
|
2330
|
9
|
3.86
|
70
|
ZĂRAND
|
2915
|
11
|
3.77
|
71
|
PILU
|
2157
|
8
|
3.71
|
72
|
USUSĂU
|
1442
|
5
|
3.47
|
73
|
HĂLMAGIU
|
2363
|
8
|
3.39
|
74
|
APATEU
|
3419
|
10
|
2.92
|
75
|
BRAZII
|
1188
|
3
|
2.53
|
76
|
OLARI
|
2006
|
4
|
1.99
|
77
|
ZERIND
|
1487
|
2
|
1.34
|
78
|
HĂLMĂGEL
|
1059
|
1
|
0.94