În ce condiții poți obține ajutorul de încălzire și care sunt centrele unde poți depune cererea în municipiul Arad

Vineri, 15 Octombrie, 2021 08:01 Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Vineri, 15 Octombrie, 2021 08:01 Tiparire

Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2021 – martie 2022 și a suplimentului pentru energie se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/16.09.2021 și a HGR nr. 1.073/04.10.2021 și în conformitate cu prevederile Dispoziției primarului municipiului Arad nr. 2.486/13.10.2021.

Citește și: Preluarea cererilor pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței începe de luni 18 octombrie

Pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței familiile și persoanele singure cu domiciliul sau reședința în municipiul Arad, doar pentru locuința de domiciliu sau, după caz, de reședință, care nu dețin bunuri care să excludă de la acordarea ajutorului și al căror venit net pe membru de familie este:

  • până la 1386 lei în cazul familiilor
  • până la 2053 lei în cazul persoanelor singure

Baremele de venit mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie sunt următoarele:

Familii

Persoane singure

Pana la

200

100%

100%

200.1

320

90%

90%

320.1

440

80%

80%

440.1

560

70%

70%

560.1

680

60%

60%

680.1

920

50%

50%

920.1

1040

40%

40%

1040.1

1160

30%

30%

1160.1

1280

20%

20%

1280.1

1386

10%

1280.1

2053

10%

  • Gaze naturale: 250 lei/lună
  • Energie electrică: 500 lei/lună
  • Combustibili solizi și/sau petrolieri: 320 lei/lună

În cazul ajutorului pentru energie termică, acesta nu poate depăși ajutorul maxim lunar stabilit de primar, care se calculează după următoarea formulă:

Ajutor maxim lunar = Cps x CLmed x PL,

unde:

–  Cps reprezintă compensarea procentuală din bugetul de stat;

–  CLmed reprezintă consumul mediu lunar stabilit pe tip de apartament, prevăzut ȋn anexa nr. 1 la lege și în funcție de zona de temperatură, prevăzut în anexa nr. 2 la lege;

–  PL reprezintă prețul local al gigacaloriei pentru energia termică furnizată și facturată populației prin sisteme de alimentare centralizată cu energie termică, aprobat prin hotărârea administrației publice locale, ȋn conformitate cu prevederile legale.

Ajutorul efectiv pentru energie termică se calculează după următoarea formulă:

Ajutor efectiv = Cps x Cid x PL,

– Cid reprezintă consumul defalcat de asociația de proprietari/locatari pe consumatori individuali, beneficiari de ajutor pentru energie termică;

Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului, cumulat, în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate:

  • Energie electrică: 30 lei/lună
  • Gaze naturale: 10 lei/lună
  • Energie termică: 10 lei/lună
  • Combustibili solizi și/sau petrolieri: 20 lei/lună

În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este 70 lei/lună

Bunurile care conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței sunt cele prevăzute de anexa nr. 4 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011, cu modificările și completările ulterioare, și anume:

I. Bunuri imobile

1. Clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu și a anexelor gospodărești

2. Terenuri de împrejmuire a locuinței și curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depășesc 1.000 mp în zona urbană și 2.000 mp în zona rurală

II. Bunuri mobile (aflate în stare de funcționare)

1. Autoturism / Autoturisme și / sau motocicletă / motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor adaptate pentru persoanele cu handicap ori destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum și pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile

2. Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani

3. Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze

4. Șalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepția bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervația Biosferei "Delta Dunării"

5. Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată

6. Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale

7. Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acționate hidraulic, mecanic sau electric

III. Depozite bancare

1. Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei

     Solicitanții au obligația de a declara orice depozit bancar, inclusiv sub valoarea de 3000 lei.

IV. Terenuri / animale și / sau păsări

1. Suprafețe de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în baza cererii-declarație pe propria răspundere (potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1073/2021), la care se anexează următoarele acte doveditoare:

1) Acte de identitate pentru toți membrii familiei:

a) Buletin de identitate, carte de identitate sau carte de identitate provizorie pentru persoanele peste 14 ani;

b) Certificat de naștere pentru minorii sub 14 ani;

c) Certificat de naștere pentru minorii peste 14 ani care nu au stabilită filiația față de tată

d) Permis de ședere temporară, permis de ședere pe termen lung, carte de rezidență și carte de rezidență permanentă, pentru cetățenii străini sau apatrizi.

2) Acte doveditoare de venituri (luna anterioara depunerii cererii): 

a) adeverință salar net (orice fel de salar), în care vor fi incluse toate sporurile și primele, cu specificarea dacă se acordă sau nu tichete de masă, valoarea acestora, și dacă beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinței în baza contractelor de muncă sau altor reglementări specifice;

b) venituri obținute din străinătate;

c) cupon de pensie (orice fel de pensie);

d) cupon indemnizație șomaj sau venit lunar de completare;

e) cupon / adeverință indemnizație pentru persoana cu handicap;

f) adeverință bursă elevi și studenți (se specifică felul bursei și cuantumul) ;

g) adeverință indemnizații și stimulente pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 sau 3 ani;

h) talon de plată indemnizații cu caracter permanent;

i) cupon alocații de stat pentru copii, de întreținere pentru minorii dați în plasament familial sau încredințați;

j) act legal de încredințare a minorilor (când aceștia nu locuiesc împreună cu părinții, sau dacă părinții sunt despărțiți legal sau în fapt);

k) hotărârea de încredințare în cazul minorilor care sunt în plasament familial sau încredințați spre adopție ;

l) orice alt document care să dovedească veniturile lunare menționate în declarația de venituri cod 01 – 80 ;

3) Acte doveditoare privind gradul de dizabilitate – certificat de încadrare în grad de handicap (în copie).

4) Acte doveditoare privind locuința (pentru titularul cererii):

a) contract de vânzare – cumpărare;

b) contract de închiriere;

c) contractul de comodat, însoțit de documentul care atestă dreptul comodantului de a da în folosință imobilul

d) orice act care să ateste dreptul locativ sau de folosință în condițiile legii.

5) Acte doveditoare privind bunurile mobile:

a) certificatul de înmatriculare al autovehiculului / vehiculului (în copie);

6) Acte doveditoare privind sistemul de încălzire și sursele de energie folosite:

a) factură E-ON  (în copie);

b) factură CET, pentru consumatorii individuali (în copie);

c) factură Enel  (în copie);

d) contract valabil pentru furnizarea energiei electrice și dovada debranșării de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale pentru solicitanții de ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie electrică (în copie).

Pe copiile facturilor anexate solicitării este obligatoriu să fie clar lizibile codul titularului de contract / codul de client și codul locului de consum (CLC)

7) Încheiere executorie definitivă privind recunoașterea de către instanța de tutelă a capacității depline de exercițiu în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă intre 16 și 18 ani care locuiesc și se gospodăresc singure și au capacitate de exercițiu anticipată.

8) Împuternicire din partea proprietarului locuinței sau din partea titularului contractului de închiriere, comodat sau concesiune al acesteia, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 226/2021, în cazul în care titularul este un alt membru de familie, nu titularul dreptului locativ.

9) Declarație pe propria răspundere privind adresa la care locuiesc în fapt în cazul persoanelor care locuiesc în zonele nesistematizate, Sânicolau Mic (str. Tarafului, str. Brândușei, str. Căpșunilor), Alfa (str. Mărului, str. Sabinelor), Șega (str. Mușețel, str. Șezătoarei, str. Aprodul Purice, str. Socului, str. Baba Novac, str. Giordano Bruno, str. Hașdeu, str. Cosânzeana).

10) Declarație pe propria răspundere privind adresa la care locuiesc în fapt în cazul persoanelor care au adresa „Municipiul Arad” în actul de identitate provizoriu.

11) Beneficiarii de ajutor social și beneficiarii de alocație pentru susținerea familiei vor anexa cererii doar actele de identitate (în copie), actele doveditoare de venit și, după caz, certificatul de înmatriculare al autovehiculului / vehiculului (în copie).

12)  Extras de cont pentru solicitanții de ajutor pentru încălzire, respectiv supliment pentru energie pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri, în cazul în care se optează pentru virarea ajutoarelor în cont

La completarea cererii, titularul are obligația de a menționa corect componența familiei, veniturile membrilor acesteia, precum și bunurile mobile și imobile deținute.

Totodată, titularul are obligația de a comunica orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării.

Nerespectarea oricăreia dintre cele două obligații constituie contravenție și, conform prevederilor Legii nr. 226/2021, se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2000 lei, iar sumele încasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinței se recuperează conform prevederilor legale în vigoare.

În cazul asociațiilor de proprietari/locatari, Ȋn conformitate cu prevederile Dispoziției primarului municipiului Arad nr. 2486/13.10.2021,cererea va cuprinde pe pagina 16, o adeverință completată și semnată de către președintele / administratorul asociației, având obligatoriu ștampila asociației. Președintele / administratorul poartă răspunderea veridicității datelor înscrise în adeverință, conform prevederilor legale în vigoare și a actelor normative care reglementează materia. Adeverința are următorul format:

Asociația______________

Cod CET ______________

Telefon _______________

ADEVERINȚĂ

         Prin prezenta se adeverește că la apartamentul nr. ______ compus din ______ camere, situat în str. ________________________________ nr. _______ bl. _______ sc. _______ locuiesc și sunt luate în calcul la plata cheltuielilor pentru întreținere următoarele persoane care solicită ajutor pentru încălzire:

  1. _________________________________________________
  2. _________________________________________________
  3. _________________________________________________
  4. _________________________________________________
  5. _________________________________________________
  6. _________________________________________________
  7. _________________________________________________
  8. _________________________________________________
  9. _________________________________________________
  10. _________________________________________________

Data:                                                                            Președinte / Administrator

                                                                                                         Nume și prenume

În cazul în care nu este constituită asociație de proprietari / locatari în imobil, titularul solicitării va completa și semna următoarea declarație, care se regăsește pe pagina 15 a formularului de cerere-declarație pe propria răspundere:

DECLARAȚIE

pentru cazul în care nu este constituită asociație de proprietari/locatari

Subsemnatul _________________________________ declar că la imobilul situat în municipiul Arad str. ___________________________________ nu este constituită asociație de proprietari/locatari.

Data:                                                                                                                Semnătura

Formularele de cerere pot fi obținute de către solicitanții de ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică de la casieriile CET Arad, iar de către solicitanții de ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie electrică, gaze naturale, respectiv combustibili solizi și/sau petrolieri de la Centrele de preluare a cererilor, sau vor putea fi descărcate de pe site-ul Direcției de Asistență Socială Arad www.dasarad.ro/acte-necesare-si-formulare/serviciul-prestatii-sociale începând cu data de 18.10.2021.

Solicitanții pot obține informații specifice privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie începând cu data de 18.10.2021, la sediile centrelor pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuințelor sau la următoarele numere de telefon:

  • Centrul nr. 1: Arad, P-ţa Plevnei nr. 1. Telefon: 0257/282777.
  • Centrul nr. 2: Arad, Calea Radnei. Bl.108/b. Telefon: 0257/212155.
  • Centrul nr. 3: Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 227. Telefon: 0257/348084.
  • Centrul nr. 4: Arad, Str. Rodnei nr. 3-5 bl. 5 (zona Confecții). Telefon: 0257/252282.

Referitor la organizarea activității legate de acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuințelor în perioada sezonului rece noiembrie 2021 – martie 2022, în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/16.09.2021 și a HGR nr. 1.073/04.10.2021 și conform prevederilor dispoziției primarului municipiului Arad nr. 2.486/13.10.2021, facem cunoscute următoarele:

Centrul nr. 1

pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie

Locație: Arad, P-ţa Plevnei nr. 1. Telefon: 0257/282777.

Cartiere arondate: Centru (B-dul Revoluției, de la P-ţa Romană până la Gară și străzile adiacente), Aradul Nou, Sânicolaul Mic, Subcetate, Mureşel, Grădişte, Cartierul Funcționarilor.   

Formularele de cerere pot fi obținute de către solicitanții de ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică de la casieriile CET Arad, iar de către solicitanții de ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie electrică, gaze naturale, respectiv combustibili solizi și/sau petrolieri de la Centrele de preluare a cererilor începând cu data de 18.10.2021.

Activitatea de preluare a cererilor privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuințelor cu energie electrică se va desfășura doar la Centrul nr. 2, situat în Arad, Calea Radnei, bl. 108/b parter.

Activitatea de preluare a cererilor privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuințelor cu energie termică, gaze naturale, lemne, cărbuni combustibili petrolieri se va desfășura în ordinea străzilor și a zilelor enumerate mai jos, de luni până joi între orele 800 – 1700 și vineri între orele800 – 1400 , după cum urmează:

DATA DEPUNERII

ORAR

STRĂZI

18.10.2021

800 - 1700

Academia Teologică, Achile, Aleea Albac, Aleea Agnita, Aleea Azuga, Agârbiceanu Ion, Agronomului, Aron Cotruș, Alexandrescu Grigore, Alecsandri Vasile, Alexandru Ioan, Al. I. Cuza, Andreescu Ion, Andrenyi Karoly, Apollo

19.10.2021

800 - 1700

Arcașilor, Ardealului, P-ţa Arenei, Arinului, Armoniei, Artemis, Augustus, Aviator Georgescu, P-ţa Avram Iancu, Avrig, Babeș Vicențiu, Bagdasar, Balint Simion, Banatului, Banu Mărăcine, Barabás Bela,

20.10.2021

800 - 1700

Barbu Eugen, Barițiu Gheorghe, Basarab I, Bălcescu Nicolae, Băncilă Octav, Bănescu Florin, Bărnuțiu Simion, Bela Bartók, Berlin, Berthelot, Berzei, P-ţa Bibici Margareta, Bicaz, Bihorului

21.10.2021

800 - 1700

Bistriței, Blaga Lucian, Blajului, Blanduziei, Bobocilor, Bobâlna, Boboc Nicolae, Bodea Cornelia, Boemiei, Bogrea Vasile, Bojan Alexandru, Bolintineanu Dimitrie, Bonciu Dimitrie, Borlea S., Botiș Teodor

22.10.2021

800 - 1400

Bradului, Brătianu I.C., Brândușei, Brosovszky Ladislau, Buciumului, Budai Deleanu Ioan, Cantemir Dimitrie, Caragiale I.L., Caransebeș, P-ța Carpați, Castanilor, Castor, Catedralei, Călugăreni

25.10.2021

800 - 1700

Căprioarei, Căpșunilor, Cărpinișan Romulus, Câmpia Turzii, Câmpul Florilor, Ceahlău, Ceaikovski, Cedrului, Cehov, Ceontea Teodor, Cerna Panait, Cetății, Cezar, Chendi Ilarie, Cibinului, Cicio Pop Ștefan, Cipariu Timotei

26.10.2021

800  - 1700

Clopotului, Cloșca, Coasei, Cobzei, Coloniștilor, Colțișor, Cometei, Comunarzilor, Constituției, Coposu Corneliu, Corabiei, Costin Miron, Coșbuc George, Cozia, Crasna, Crângului, Cristal, Crișan

27.10.2021

800  - 1700

Crișan Ascaniu, Cunțan Maria, Czigler Antoniu, 1 Decembrie 1918, Dacilor, Davila Carol, Dărăban Nicolae, B-dul Decebal, Densușianu Nicolae, Desseanu, Deltei, Diaconul Coresi, Diamant, Diogene, Dobriceanu Mihail, Dogarilor, Doinaș Ștefan Augustin

28.10.2021

800- 1700

Doinei, Dortmund, Gen. Dragalina, Dragomir Nelu Aristide, Dragu Stan, P-ţa Drapelului, Drăgoi Sabin, Dumitrescu Constantin Ticu,  Economului, Eftimiu Victor, Egalității, Eminescu Mihai, Endre Ady, P-ţa George Enescu, Episcopiei, P-ţa Eroilor, Eroul Necunoscut

29.10.2021

800 - 1400

Aleea Făget, Fătu C.I., Flacăra, Florilor, Frumoasă, Feleacului, Ficusului, Frunzei, Furnicii, P-ţa Gara Aradul Nou, Gavra Alexandru, P-ţa Gării, Géza Gruber, Gelu, Georgescu Ion, Gergely Csiki, Ghiba Birta Elena, Ghibu Onisifor

01.11.2021

800 - 1700

Gladiator, Gladiolelor, Goga Octavian, Gogol Nicolae, Gojdu Emanoil, Goldiș Vasile, Gorunului, Grădina Poștei, Grâului, Grigorescu Nicolae, Grozescu Iulian, Gurban Constantin, Gustav Augustini, Guttenbrunn A.M., Gutuilor, Haica Sava, Haiducilor

02.11.2021

800 - 1700

Hamburg, Hector, Heim Domokos, Hodoș Constanța, Honorius, Horia, Horga Nicolae, Hortensia, Hunedoarei, P-ţa Caius Iacob, Iancu Jianu, Iasomiei, Infanteriei,  Ipătescu Ana, Iosif Ștefan Octavian, Iulius, Ivireanul Antim, Kuncz Aladar

03.11.2021

800 - 1700

Labirint, Lacu Alexandru, Lazăr Augustin, Lazăr Gheorghe, Lenau Nicolaus, Lengyel Iosif, Loga Diaconovici C., Luca Laurențiu, Lucernei, Lucius Verus, Lucreția, Ludwig Roth Ștefan, Lugojului, Luminii, P-ţa Luther, 9 Mai, P-ţa 13 Martiri, Macului, Măgheran

04.11.2021

800 - 1700

Maniu Iuliu, Marcus Aurelius, Mariș Teodor, Marşieu Iustin, Marte, Maximus, Măcieșului, Mărășești, Mărcuș Mihai, Mărțișor, Măslinului, Mătăsari, Memorandului, Merișor, Meseriei, Mețianu,  P-ţa Mică, Micșunelelor

05.11.2021

800 - 1400

Mierlei, P-ţa Mihai Viteazul, Mihăilescu René Ștefan, Milcov, Milea Vasile, Militarilor, Minea Ilie, Minişan Cornel, Minulescu, Miorenescu Caius, Miraj, Moldovan Ioan, Moldovan Silviu, Molidului, Monţia Emil, Moraviei, Moșilor

08.11.2021

800 - 1700

Moșoiu Traian, Moților, Movilei, P-ţa Mozart, Mucius Scaevola, Muncii, Mureșan Iacob, Mureșan Ioan Gheorghe, Mureșanu Andrei, Splaiul Mureșului, Nalbei, Necula Vasile, Neculce, Negruzzi C., Nobel, Nucului, Nufăr

09.11.2021

800 - 1700

Ovidiu, Odobescu, Ogorului, P-ţa Olimp, Olimpiadei, Oradea, Orient, Orion, Orșova, Oscar, Ostașului, Pandurilor, Panselei, Paris, Partizanilor, Pașcani, Patria, Paul Chinezul, Pavelescu Cincinat

10.11.2021

800 - 1700

Păcăteanu Teodor, Păcii, Păpădiei, Părului, Pârvan Vasile, Pelicanului, Pescarilor, Pescăruș, Petalelor, Petronius, Petreanu Coriolan, Petru Rareș, Petuniei, Piersicilor, Pincio I.P., Pipoş Petru, Pinului

11.11.2021

800 - 1700

P-ţa Plevnei, Plugarilor, Pompei, P-ţa Pompierilor, Popa Eugen, Popa de Teiuș Gheorghe, Popa Șapcă, Porumbiței, Porumbului, Posada, Postavului, Splaiul G. Praporgescu, Preparandiei, Prepeliței, Prislop, Privighetoarei, Prunului

12.11.2021

800 - 1400

Radu de la Afumați, Rahovei, Războieni, Răzvan, Aleea Răsăritului, Rândunicii, Râșnov, Redutei, B-dul Revoluției, Robănești, Robu Ioan, Calea Romanilor, Romaniței, Aleea Romanței, Românului, Romei, Romulus, Rozelor, Russo Alecu

15.11.2021

800 - 1700

Salacz Gyula, Salcâmului, Salciei, Salontei, Santinelei, Satelit, Sava Ioan, Sălcuța, P-ţa Sârbească, Scurtă, Semenicului, Sever Secula, Sibii Dorel, Sinagogei, Sinaia, Sion Gheorghe, Slavici Ioan

16.11.2021

800 - 1700

Smeurei, Someșului, Spartacus, Spătarul Borcea, Spicului, P-ţa Spitalului, Stănescu Mircea, Steagului, Stelelor, Suciu Ioan, Sulina, Szantai Ludovic, Șelari, Șerban Gheorghe, Șincai Gheorghe, Şirianu I.R., Șoimului, Ștefan cel Mare, Ştefu Nicolae

17.11.2021

800 - 1700

Tabacovici Milan, Tarafului, Târgoviște, Tekelia Sava, Teodoroiu Ecaterina, Theodosius, Calea Timişorii, Tismana, Titan, Tocilescu Grigore, Toporaș, Toscana, Splaiul Toth Sandor, Transilvaniei, Trenului, Trandafirilor, Triaj

18.11.2021

800 - 1700

Tribunul Axente, Tribunul Buteanu, Tribunul Dobra, Trifoiului, Triumfului, Troiei, Trompetei, Tulnic, Turturicii, Udrea, Unirii, Vărădiei, Vântului, Veliciu Romul, Vezuviu, Calea Victoriei, Vidra, Vidu Ioan, Viilor

19.11.2021

800 – 1400

Vișinului, Vlad Alexandru, Voievod Moga, Voltaire, Vuia Traian, Viitorului, Vladimirescu Tudor, Weitzer, Xenopol, Zamfirescu Duiliu, Zarie Ștefan, Zărandului, Zdrenjanin, Zimandului Cale, Zimbrului, Zoltan Farmati, Zsigmond Moricz

Centrul nr. 2

Locație: Arad, Calea Radnei. bl.108/b parter. Telefon: 0257/212155.

Cartiere arondate:  Micălaca ( inclusiv zona III ).

Abrud, Adrian, Alaszu Pavel

19.10.2021

800 - 1700

Alba Iulia, Amurgului, Argeș, Avramescu Vasile

20.10.2021

800 - 1700

Batiştei, Bârzavei, Beiuș, Aleea Borsec

21.10.2021

800 - 1700

Brânzeu Nicolae, Bujor, Busuioc, Byron

22.10.2021

800 - 1400

Caius Lepa, Caraiman, Călimănești, Cenad

25.10.2021

800 - 1700

Cerbului, Ciobanului, Ciuhandru Gh., Constanța

26.10.2021

800  - 1700

Crinului, Crișan Aurel, Crizantemelor, Dreptății, Duma

27.10.2021

800  - 1700

Digului, Dosoftei, Drăgoi Elena, Exterior

28.10.2021

800- 1700

Fabius, Felix, Fluierului, Frăției

29.10.2021

800 - 1400

Gherghinei, Godeanu, Imașului, Junilor

01.11.2021

800 - 1700

Lalelelor, Lămâiței, Lermontov, Liliac

02.11.2021

800 - 1700

Lipovei, Lucaciu Vasile, Luncii, Splaiul Gh. Magheru

03.11.2021

800 - 1700

Marginei, Maximilian, Măduţa Ilie, Milova

04.11.2021

800 - 1700

Miorița, Mușcatei, Negură Alexandru, Nucet

05.11.2021

800 - 1400

Olinescu Marcel, Pancu Radu, Pastorului, Păşunei

08.11.2021

800 - 1700

Păuliș, Petchovski Iosif, Podgoriei, Poiana

09.11.2021

800 - 1700

Popa Simion, Prieteniei, Prutului, Radu Cornel,

10.11.2021

800 - 1700

Calea Radnei, Renașterii, Romul Ladea

11.11.2021

800 - 1700

Săvârșin, Semănătorilor, Severin, Sighişoarei, 

12.11.2021

800 - 1400

Simfoniei, Soarelui, P-ţa Sporturilor

15.11.2021

800 - 1700

Stamatiad Al., Stânjenel, Sunătoarei, Șiriei

16.11.2021

800 - 1700

Bd. Titulescu Nicolae, str. Titulescu Nicolae

17.11.2021

800 - 1700

Toader Iuliu, Tușnad, Vaslui

18.11.2021

800 - 1700

Viorelelor, Voinicilor, Vrancei

19.11.2021

800 – 1400

Zalău, Zefir, Zoe, Aleea Zorelelor

Centrul nr. 3

Locație: Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 227. Telefon: 0257/348084.

Cartiere arondate: 

A) Pentru încălzirea locuințelor cu energie termică și gaze naturale: Şega, Gai, Bujac, Poltura, 6 Vânători.

B) Pentru încălzirea locuințelor cu combustibili solizi și/sau petrolieri: Gai, Bujac, Poltura, 6 Vânători.

Agricultorilor, Albinelor, Alexandru cel Bun, Alunului, Aleea Amara, Aprodul Purice, Arieșului, Arțarului, Aviației, Azur

19.10.2021

800 - 1700

Aurel Vlaicu

20.10.2021

800 - 1700

Bocu Sever, Bogdan Voievod, Brâncoveanu Constantin, Brâncuși Constantin, Brediceanu Tiberiu, Brezoianu, Bucegi

21.10.2021

800 - 1700

Bucovinei, București, P-ţa Bujac, Bumbacului, Buziaș, Caisului, Cameliei, Canton DN 7,

22.10.2021

800 - 1400

Călărașilor, Călțunaș, Câmpeni, Câmpineanu I., Câmpul Albinelor, Câmpul Balta Mică, Câmpul Crivabora, Câmpul Hipodrom,

25.10.2021

800 - 1700

Câmpul Ineluș, Câmpul Liniștii, Câmpul Speranței, Câmpurilor, Cheia, Cireșoaiei, Cireșului, Cocorilor,

26.10.2021

800  - 1700

Codrii Cosminului, Codrului, Constructorilor, Conta Vasile, Corbului, Craiovei, Crăciunițelor, Creangă Ion

27.10.2021

800  - 1700

Creației, Crișului, Curtici, Dâmboviței, Aleea Dej, Aleea Dezna, Diana, Dima Gheorghe, Dobrogea,

28.10.2021

800- 1700

General Doda, Dorului, Dragoș Vodă, Dunării, Emilian, Evoluției, Fagului, Faurilor,

29.10.2021

800 - 1400

Făt Frumos, Fântânii, Fecioarei, Dr. Ilarion Felea, I. Fluieraș, Fluturilor, Foișor, Fragilor

01.11.2021

800 - 1700

Frații Neumann, Fulgerului, Ghioceilor, Gloriei, Golescu Nicolae, Graurului, Grădinarilor, Greierilor,

02.11.2021

800 - 1700

Gh. Groza, Grozăvescu Traian, Grozăveşti, Hațeg, Hatman Arbore, Aleea Hercule, Herodot

03.11.2021

800 - 1700

Aleea Hipocrat, Hugo Victor, Iederii, Independenței, Inovației, Inului, Izoi, Izvor

04.11.2021

800 - 1700

Izvorul Cristalin, Izvorul Fântânii, Izvorul Luminii, Izvorul Muntelui, Izvorul Nopții, Izvorul Rece, Jiului, Laptelui, Laurian, Lavandei, Lăcrimioarelor

05.11.2021

800 - 1400

Leandrului, Letiția, Leului, Libertății, Livezilor, Lotus, Luchian Ștefan, Lupeni, Macedoniei, Magnoliei

08.11.2021

800 - 1700

Maior Petru, Mandarinilor, Maramureș, Marnei, Măgurei, Măgurele, Mălin, Mesteacănului, Meșterul Manole, Mihulin Nicolae

09.11.2021

800 - 1700

Mimozei, Mircea Vodă, Moldovei, Munteniei, Nădejde Iosif, Năsăud, Negoi, Negru Radu, Aleea Neptun, Nouă

10.11.2021

800 - 1700

Obedenaru, Oborului, Olteniei, Oltului, Orăștie, Orfeu, Orhideei, Orizontului, Palmierului, Paltinului, Pann Anton

11.11.2021

800 - 1700

Păcurarilor, Păltiniș, Pelinului, Plopilor, Poetului, Porumbescu Ciprian, Predeal, Progresului, Prometeu, Pumnul Aron 13

12.11.2021

800 - 1400

Rarău, Retezat, Rişcuţia Moise, Roșiorilor, Rotarilor, Aleea Saturn, Sântoma Canton CFR, Sânzienelor, Secerei

15.11.2021

800 - 1700

Septimiu, Sfânta Sofia, Sfântul Nicolae, Siretului, Slatinei, Slănic, Solomon, Spătarul Preda, Sportului

16.11.2021

800 - 1700

Aleea Stejarului, Stupilor, Suceava, Sulfinei, Şcoalei, Șelimbăr, Teneţchi Ștefan,  Teuz, Tiberiu, Timișului

17.11.2021

800 - 1700

Toamnei, Aleea Tomis, Toth Arpad, Tribunul Andreica, Tribunul Corcheş, Trotușului, Turdei, Țebei, Țepeș Vodă, Țichindeal Dimitrie

18.11.2021

800 - 1700

Aleea Teiului, Tesla, Tuberozei, Aleea Ulise, Ulmului, Ulpiu, Universului, Ursului, Urzicilor, P-ța UTA

19.11.2021

800 – 1400

6 Vânători, Veneției, Veseliei, Viziunii, Volta Alexandru, Vrabiei, Vulturilor, Westfield, Zambilelor, Zânelor, Zona Industrială Vest

Centrul nr. 4

Locație: Arad, Str. Rodnei nr. 3-5 bl. 5 (zona Confecții). Telefon:0257/252282.

Cartiere arondate:

A) Pentru încălzirea locuințelor cu energie termică și gaze naturale: Pârneava, zona Confecții, Faleza Sud, Drăgăşani, Cadaş.

B) Pentru încălzirea locuințelor cu combustibili solizi și/sau petrolieri: Pârneava, zona Confecții, Faleza Sud, Drăgăşani, Cadaş, Şega.

Abatorului, Aeroportului, Alexici Nicola, Aprodul Purice,

19.10.2021

800 - 1700

Prof Dr. Aurel Ardelean (Pădurii), Baba Novac, Badea Cârțan

20.10.2021

800 - 1700

Baladei, Barbu Lăutaru, Bârsei

21.10.2021

800 - 1700

Biruinței, Bodrogului, Bulgară

22.10.2021

800 - 1400

Cardoş Iacob, Căminului, Cărămidarilor, Ciocârliei

25.10.2021

800 - 1700

E. R. Ciorogariu, Clopoțeilor, Clujului, Henri Coandă

26.10.2021

800  - 1700

Concordiei, Condurașilor, Cornului, Cosânzeana

27.10.2021

800  - 1700

Cucului, Cuptorului, Curcubeului, Cuza-Vodă

28.10.2021

800- 1700

Dornei, Doja Gheorghe, Dorobanților

29.10.2021

800 - 1400

Dumbrava Roșie, Murgu Eftimie, Faleza Sud

01.11.2021

800 - 1700

Filotei, Gârleanu Emil, Ghica Vodă

02.11.2021

800 - 1700

Giordano Bruno, Griviței, Hașdeu

03.11.2021

800 - 1700

Ialomiței, Căpitan Ignat, Ilia

04.11.2021

800 - 1700

Insula Mureș, Izlazului, Kogălniceanu Mihail 1

05.11.2021

800 - 1400

Latină, Luceafărului, Lungă

08.11.2021

800 - 1700

Mărgăritar, Mărului, Mehedinţeanu Ion

09.11.2021

800 - 1700

Micle Veronica, Minervei, Mușețel

10.11.2021

800 - 1700

Oituz, Oncu Nicolae, Pionierilor

11.11.2021

800 - 1700

Podului, Porumbacului, Primăverii, Putnei

12.11.2021

800 - 1400

Rațiu Ion, Rebreanu Liviu, Remus, Rodnei

15.11.2021

800 - 1700

 Rosmarinului, Reșiței, Sabinelor, Șaguna Andrei

16.11.2021

800 - 1700

Sibiului, Simbolului, Simeria, Socului,

17.11.2021

800 - 1700

Streiului, Suciu Aurel, Șezătoarei

18.11.2021

800 - 1700

Târgului, Trandafirilor, Tunarilor, Ureche Gr.

19.11.2021

800 – 1400

Vadului, Venus, Veseliei, Zorilor

Stiri asemanatoare

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Accident cu victimă pe autostrada A1 Nădlac – Sibiu. Traficul este îngreunat

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 08:18

Accident cu victimă pe autostrada A1 Nădlac – Sibiu. Traficul este îngreunat

Un accident rutier a avut loc azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei 07.40, pe autostrada A1, sensul de mers Sebeș- Sibiu.   Un camion care transporta mărfuri generale s-a r ...

Trei adolescente au fugit dintr-un centru creștin din Vladimirescu. În urmă cu 2 luni 2 dintre cele 3 fete au dispărut din aceeași locație! Un mare semn de întrebare

Marti, 15 Octombrie, 2024 13:42

Trei adolescente au fugit dintr-un centru creștin din Vladimirescu. În urmă cu 2 luni 2 dintre cele 3 fete au dispărut din aceeași locație! Un mare semn de întrebare

Marți, 15 octombrie, polițiștii Secției 1 Rurală Arad au fost sesizați despre faptul că, NICOLICI IONELA,de 16 ani, VARGA RUTH-MARIA, de 14 ani și COVACIU MARIA, de 14 ani, au plecat dint ...

O singură cale de atac a lui Ciunta la sentinţa dată de Tribunalul Arad de 6 ani şi 8 luni

Marti, 15 Octombrie, 2024 12:33

O singură cale de atac a lui Ciunta la sentinţa dată de Tribunalul Arad de 6 ani şi 8 luni

6 ani şi 8 luni de închisoare cu executare a dat Tribunalul Arad fostei angajate a Primăriei Arad, Teodora Ciunta, în urma acuzațiilor de înșelătorie a mai multor persoane, ...

Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad: „Se vor construi două noi puțuri de apă și un rezervor, la Bocsig”

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 08:48

Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad: „Se vor construi două noi puțuri de apă și un rezervor, la Bocsig”

Consiliul Județean Arad a preluat de la comuna Bocsig și, apoi, a concesionat către Compania de Apă un teren de 1.900 m.p. pentru a dezvolta sistemul de alimentare cu apă din zona respective ...

Mișcare de imagine la PSD Arad cu cel mai cunoscut arbitru român - Ovidiu Hațegan pe loc eligibil la Camera Deputaților

Marti, 15 Octombrie, 2024 14:22

Mișcare de imagine la PSD Arad cu cel mai cunoscut arbitru român - Ovidiu Hațegan pe loc eligibil la Camera Deputaților

PSD Arad își depune astăzi, marți, 15 octombrie, la la ora 16:00, listele pentru alegerile Parlamentare. La Senat și Camera Deputaților. După ce s-a clarificat locul 1 la Senat, Euse ...

Comunele Conop, Zerind și Sintea Mare primesc fonduri pentru întreținerea drumurilor comunale

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:50

Comunele Conop, Zerind și Sintea Mare primesc fonduri pentru întreținerea drumurilor comunale

Trei comune arădene – Conop, Zerind și Sintea Mare – vor primi sume suplimentare pentru întreținerea drumurilor comunale aflate pe teritoriul lor. Fondurile provin de la alte ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Desfășurări de forțe pe ciotul lipsă din autostrada A1 de la Margina-Holdea

Marti, 15 Octombrie, 2024 17:00

Desfășurări de forțe pe ciotul lipsă din autostrada A1 de la Margina-Holdea

Pe șantierul autostrăzii A1 Lugoj - Deva, sectorul Margina – Holdea se lucrează la partea de drum (blocaje de piatră brută, saltea de balast), la evacuarea scurgerii apelor, la structu ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Primarul comunei Hălmagiu, Gheorghe Dărău, a semnat adeziunea la PNL

Marti, 15 Octombrie, 2024 11:24

Primarul comunei Hălmagiu, Gheorghe Dărău, a semnat adeziunea la PNL

În prezența a peste 700 de localnici din comuna Hălmagiu și satele aparținătoare, primarul independent Gheorghe Dărău a semnat luni adeziunea la Partidul Național Liberal!   ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...

Pierduți de bonă! Trei frați, cu vârste de 7, 9 și 11 ani, dați dispăruți. Copiii au fost dați în urmărire națională

Marti, 15 Octombrie, 2024 06:42

Pierduți de bonă! Trei frați, cu vârste de 7, 9 și 11 ani, dați dispăruți. Copiii au fost dați în urmărire națională

Trei copii, cu vârste de 7, 9 și 11 ani, frați, din localitatea hunedoreană Sântandrei, au fost dați dispăruți, luni după-amiază. Polițiștii au fost sesizați telefonic de t ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.