În luna septembrie, pe timpul misiunilor executate, atât independent cât și în cooperare cu alte instituții cu atribuții în domeniu, jandarmii arădeni au constatat 14 infracțiuni dintre care 2 infracțiuni prevăzute de Codul Vamal, 2 infracțiuni contra persoanei și 3 infracțiuni contra patrimoniului, prevăzute de Codul Penal, 1 infracțiune prevăzută de Legea nr. 84/1998, privind mărcile și indicațiile geografice, 5 infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și o infracțiune prevăzută de OUG nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura.
Ca urmare au aplicat 149 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 44.750 lei, dintre care 131 sancțiuni contravenționale în valoare de 29.250 lei pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 18 sancțiuni contravenționale în valoare de 15.500 lei, pentru nerespectarea normelor privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Totodată, pe timpul misiunilor executate în cooperare cu Poliția, în sistem integrat prin patrule mixte, jandarmii au acordat sprijin la constatarea a 15 infracțiuni.
Echipajele de Jandarmerie aflate în serviciu au răspuns la 48 apeluri efectuate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în care s-au raportat încălcări ale unor norme de conviețuire socială sau de altă natură și pentru care s-au luat măsurile legale.
Astfel, în luna septembrie au fost executate 1700 misiuni, din care, 692 misiuni de menținere a ordinii publice, 68 misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice la manifestările cultural artistice, religioase, promoționale, competiții sportive, 888 misiuni de pază și protecție instituțională și protecție transporturi speciale, 14 misiuni de punere în aplicare a mandatelor de aducere, 8 acțiuni preventiv educative desfășurate în instituțiile de învățământ preuniversitar și 30 misiuni în cooperare cu Poliția, Poliția de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări, DIICOT și alte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.