La nivel national s-au înregistrat 10.826 de cazuri noi de persoane infecate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) în ultimele 24 de ore. Tot la nivel national, s-au înregistrat 207 decese, iar din cele 11.742 internate, din care 1.320 se află în secțiile ATI.
194 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 9 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. 10 dintre cei 207 pacienți decedați erau vaccinați. Cei 10 pacienți aveau vârste cuprinse între 61 și 86 de ani și prezentau comorbidități.
Dintre cele 207 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 22 la categoria de vârstă 50-59 ani, 50 la categoria de vârstă 60-69 ani, 70 la categoria de vârstă 70-79 ani și 57 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Din totalul pacienților internați, 310 sunt minori, 290 fiind internați în secții și 20 la ATI.
La nivel local, autorităţile au anunţat noul bilanţ pentru judeţul Arad înregistrat în ultimele 24 de ore, 251 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) s-au înregistrat de la ultima raportare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 20 persoane au fost reconfirmate pozitiv după retestare.
Rata incidenţei în judeţ este de 3,28, în creștere față ziua precedentă.
Rata de infectare raportată/mia de locuitori la nivelul municipiului este de 4,3 aceeași cu ziua precedentă. 759 cazuri noi s-au înregistrat la nivelul municipiului în ultimele 14 zile.
26 de localități din județ au depășită incidența de 3/1000 de locuitori, iar alte 17 localități se află în scenariul galben. Cea mai mare rată de infectare din județ se înregistrează în localitatea Apateu, 8,18.
5 decese asociate cu Covid 19 au fost înregistrate la nivelul judeţului Arad de la ultima raportare, 102 persoane vindecate şi 1.777 cazuri active.
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad erau înregistrate următoarele valori ale infecției cu virusul SARS-CoV-2:
Număr total de infectări de la începutul pandemiei până astăzi*: 26505-DSP
Număr de infectări de la ultima raportare*: 248–DSP
Număr total de persoane vindecate de la începutul pandemiei până astăzi: 23699
Număr persoane vindecate de la ultima raportare: 102
Număr total de persoane decedate de la începutul pandemiei până astăzi: 1029
Număr persoane decedate de la ultima raportare: 5
Număr total cazuri active în prezent: 1777
Număr persoane internate în spital (izolare): 219
Număr persoane în izolare la domiciliu (pozitive): 1558
Număr persoane în carantină: 536.
*Numărul total de infectări, respectiv cel al infectărilor de ultima raportare, diferă în cazul raportărilor DSP Arad/INSP (Institutul Național de Sănătate Publică) din cauza orelor diferite de raportare/preluare a datelor din aplicația informatică folosită de cele două instituții.
SITUAȚIE CAZURI COVID-19 ÎN JUDEȚUL ARAD, 29.09.2021
SURSA DATELOR: DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI ARAD, DATE PRELUATE DIN PLATFORMA alerte.ms.ro, la data de 29.09.2021, ora 10.30
Nr.
|
U.A.T.
|
POPULAŢIE U.A.T.
|
NR. CAZURI FOLOSITE PENTRU CALCULUL INCIDENȚEI
|
INCIDENȚA LA 1000 DE LOCUITORI PE 14 ZILE
|
1
|
APATEU
|
3421
|
28
|
8.18
|
2
|
ZĂDĂRENI
|
3045
|
23
|
7.55
|
3
|
IGNEŞTI
|
685
|
5
|
7.3
|
4
|
MONEASA
|
824
|
6
|
7.28
|
5
|
LIVADA
|
4192
|
27
|
6.44
|
6
|
BÂRZAVA
|
2418
|
15
|
6.2
|
7
|
ORAŞ SEBIŞ
|
6329
|
38
|
6
|
8
|
ZĂBRANI
|
4465
|
23
|
5.15
|
9
|
BELIU
|
2989
|
15
|
5.02
|
10
|
FELNAC
|
3227
|
16
|
4.96
|
11
|
VĂRĂDIA DE MUREŞ
|
1626
|
8
|
4.92
|
12
|
ORAŞ LIPOVA
|
11194
|
55
|
4.91
|
13
|
PĂULIŞ
|
4484
|
22
|
4.91
|
14
|
BATA
|
1072
|
5
|
4.66
|
15
|
CĂRAND
|
1073
|
5
|
4.66
|
16
|
MUNICIPIUL ARAD
|
176352
|
759
|
4.3
|
17
|
GURAHONŢ
|
3736
|
16
|
4.28
|
18
|
HĂLMAGIU
|
2377
|
10
|
4.21
|
19
|
FRUMUŞENI
|
2787
|
11
|
3.95
|
20
|
ORAŞ PECICA
|
14309
|
56
|
3.91
|
21
|
VLADIMIRESCU
|
14687
|
57
|
3.88
|
22
|
SECUSIGIU
|
6202
|
23
|
3.71
|
23
|
IRATOŞU
|
2597
|
9
|
3.47
|
24
|
MACEA
|
7273
|
25
|
3.44
|
25
|
CHISINDIA
|
1195
|
4
|
3.35
|
26
|
SEMLAC
|
4275
|
14
|
3.27
|
27
|
OLARI
|
2011
|
6
|
2.98
|
28
|
BIRCHIŞ
|
1801
|
5
|
2.78
|
29
|
USUSĂU
|
1444
|
4
|
2.77
|
30
|
ARCHIŞ
|
1457
|
4
|
2.75
|
31
|
ZIMANDU NOU
|
5101
|
14
|
2.74
|
32
|
CONOP
|
2211
|
6
|
2.71
|
33
|
DEZNA
|
1110
|
3
|
2.7
|
34
|
SELEUŞ
|
2971
|
8
|
2.69
|
35
|
ORAŞ SÂNTANA
|
15658
|
40
|
2.55
|
36
|
ŞIMAND
|
4472
|
11
|
2.46
|
37
|
GHIOROC
|
4089
|
10
|
2.45
|
38
|
ALMAŞ
|
2494
|
6
|
2.41
|
39
|
ŞOFRONEA
|
2987
|
7
|
2.34
|
40
|
ŞEITIN
|
3149
|
7
|
2.22
|
41
|
PETRIŞ
|
1360
|
3
|
2.21
|
42
|
COVĂSINŢ
|
2762
|
6
|
2.17
|
43
|
SĂVÂRŞIN
|
2895
|
6
|
2.07
|
44
|
ORAŞ CURTICI
|
9004
|
18
|
2
|
45
|
ORAŞ INEU
|
9540
|
17
|
1.78
|
46
|
ŞICULA
|
4230
|
7
|
1.65
|
47
|
VÂRFURILE
|
2476
|
4
|
1.62
|
48
|
BUTENI
|
3340
|
5
|
1.5
|
49
|
VINGA
|
7245
|
10
|
1.38
|
50
|
ZĂRAND
|
2916
|
4
|
1.37
|
51
|
DIECI
|
1469
|
2
|
1.36
|
52
|
FÂNTÂNELE
|
3728
|
5
|
1.34
|
53
|
ORAŞ PÂNCOTA
|
8346
|
11
|
1.32
|
54
|
TAUŢ
|
1543
|
2
|
1.3
|
55
|
BOCSIG
|
3274
|
4
|
1.22
|
56
|
GRĂNICERI
|
2508
|
3
|
1.2
|
57
|
ŞILINDIA
|
869
|
1
|
1.15
|
58
|
PEREGU MARE
|
1783
|
2
|
1.12
|
59
|
CERMEI
|
2701
|
3
|
1.11
|
60
|
CRAIVA
|
2889
|
3
|
1.04
|
61
|
ŞIRIA
|
9238
|
9
|
0.97
|
62
|
PLEŞCUŢA
|
1064
|
1
|
0.94
|
63
|
ORAŞ CHIŞINEU-CRIŞ
|
8187
|
7
|
0.86
|
64
|
SOCODOR
|
2326
|
2
|
0.86
|
65
|
BRAZII
|
1192
|
1
|
0.84
|
66
|
SINTEA MARE
|
3857
|
3
|
0.78
|
67
|
ŞAGU
|
4211
|
2
|
0.47
|
68
|
PILU
|
2155
|
1
|
0.46
|
69
|
ORAŞ NĂDLAC
|
7782
|
3
|
0.39
|
70
|
MIŞCA
|
3898
|
1
|
0.26
|
71
|
TÂRNOVA
|
6333
|
1
|
0.16