Din cele 441 de unități de învățământ din județul Arad, în ziua de 13 septembrie, la începerea anului școlar 2021-2022, 437 de școli și grădinițe cu 60.244 de copii și elevi își vor desfășura activitatea conform scenariului 1, cu prezență fizică, iar 4 unități de învățământ cu 111 elevi ăți vor desfășura activitatea didactică conform prevederilor scenariului 2, adică on-line.
Vă reamintim ce prevăd cele două scenarii de organizare și desfășurare a cursurilor:
Scenariul 1 prevede participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție în condițiile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori.
Scenariul 2 prevede:
-a) participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și a elevilor din învățământul special, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
-b) Participarea zilnică, în sistem on-line, a tuturor elevilor, cu excepția celor din învățământul special;
Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori până la instituirea stării de carantină la nivelul localității.