În această dimineață, 28 august, cea mai aglomerată dintre vămile arădene la ieșirea din țară este Nădlac II(autostrada), unde deși sunt deschise 7 artere,pe sensul de ieșire, timpul de așteptare este de cel puțin o oră.
În schimb cei ce aleg să treacă în Ungaria prin punctele de frontieră Nădlac I sau Turnu, o vor face în vreo 20 de minute, iar cei ce aleg vama Vărșand vor trece și mai repede, în doar 10 minute.
Traficul intens se explică prin reîntoarcerea în țările din vest a românilor care au fost în țară pentru a-și petrece vacanțele. Ultimul week-end din august este dealtfel și ultimul aglomerat din această vară, în zilele următoare traficul urmând să scadă simțitor.