Cupa României la beach-volley, în premieră la Arad

Cupa României la beach-volley, în premieră la Arad

Cupa României la beach-volley, în premieră la Arad

Duminica, 25 Iulie, 2021 11:34 Redactia SPORT Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia SPORT Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Duminica, 25 Iulie, 2021 11:34 Tiparire

Clubul Sportiv Fan Arad și Federația Română de Volei (FRV) organizează, între 29 iulie - 1 august, Cupa României la volei de plajă, ediția 2021. 

Confruntările din competiția KO - aflată la doar a doua ediție, după Mamaia 2019 - vor avea loc pe cele două terenuri de beach-volley ale Arenei DJST - Fan Arad, din cartierul Subcetate, la start fiind prezente 17 echipe masculine și 15 feminine.

În avanpremiera Cupei României la seniori și senioare, pe aceleași terenuri are loc ediția a VI-a a Fan Tour Open, rezervată juniorilor și junioarelor, întrecere cuprinsă în calendarul FRV, care se va desfășura între 26-28 iulie.

Cele două întreceri vor fi prefațate luni, 26 iulie, de la ora 13.00, în cadrul unei conferințe de presă care va avea loc în locația amintită, la care vor participa Ștefan Gog (președintele CS FAN Arad) și Corina Huțan (reprezentant al Centrului Cultural Județean Arad - instituție care a finanțat acest proiect cu suma de 35.000 de lei).

Cupa României la beach-volley se desfășoară în perioada 29.07-01.08 2021 la Arena Beach Volley DJST - FAN ARAD.

Sponsori: Instal Impex Parteneri: CCJA, DJST Arad, Smithfield România, Hand United, ProVolei, Mircea Grigore, Costel Crețu, PrintShop, Crucea Roșie
Dan Lazăr (ofițer de presă Fan Tour Open Arad 2021).

Stiri asemanatoare

Începe la Arad construcția parcului de retail de pe fostul amplasament al CPL. Leroy Merlin, Media Galaxy, Decathlon, sunt trei mărci de renume ce vor deschide noi magazine

Joi, 01 Septembrie, 2022 14:44

Începe la Arad construcția parcului de retail de pe fostul amplasament al CPL. Leroy Merlin, Media Galaxy, Decathlon, sunt trei mărci de renume ce vor deschide noi magazine

1 Septembrie 2022:     Reprezentanții AFI Europe împreună cu Primăria Arad au pus piatra de temelie a primului parc de retail modern care va fi construit în centrul ...

Aradul sub avertizare COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică și ploi însemnate până vineri seara

Joi, 01 Septembrie, 2022 14:02

Aradul sub avertizare COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică și ploi însemnate până vineri seara

În perioada 01 septembrie, ora 12:00 - 02 septembrie ora 21:00, județul Arad se va afla sub incidența avertizării meteorologice COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică temporar acce ...

Jurnal de expediție - După 8 zile de așteptare la granița cu Mauritania, au început marea încercare de a traversa deșertul Sahara

Sambata, 06 August, 2022 14:30

Jurnal de expediție - După 8 zile de așteptare la granița cu Mauritania, au început marea încercare de a traversa deșertul Sahara

După opt zile de așteptare în orașul de graniță algerian Tindouf, pentru  rezolvarea permiselor de trecere în Mauritania, Adi și Alecsandra au reușit să îndeplineas ...

O tânără de 24 de ani, profitând de neglijența crasă a angajaților, a furat dintr-un magazin în mod repetat bijuterii de aur în valoare de 15 mii de lei

Joi, 01 Septembrie, 2022 15:43

O tânără de 24 de ani, profitând de neglijența crasă a angajaților, a furat dintr-un magazin în mod repetat bijuterii de aur  în valoare de 15 mii de lei

În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, a fost identificată o tânără de 24 de ani, din Hălmăgel, care, în ziua de 17 august ...

Incendiu la Policlinica Turcin din Pârneava

Joi, 01 Septembrie, 2022 13:33

Incendiu la Policlinica Turcin din Pârneava

Un incendiu a izbucnit azi, 01 septembrie, în jurul orei 12.00 la Policlinica Turcin din cartierul arădean Pârneava. A intervinit Detașamentul de pompieri Arad cu două autospecial ...

Începe distribuirea cardurilor pentru transportul în comun în Arad

Miercuri, 31 August, 2022 20:36

Începe distribuirea cardurilor pentru transportul în comun în Arad

Primăria Municipiului Arad în colaborare cu Compania de Transport Public Arad anunță publicul călător că a achiziționat un sistem de e-ticketing prin proiectul “Modernizare sis ...

Festivalul Rock Maris se mută la Palatul Cultural

Joi, 01 Septembrie, 2022 15:12

Festivalul Rock Maris se mută la Palatul Cultural

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, organizatorii Festivalului Rock Maris au decis ca toate recitalurile programate initial pe scena de la Port Arthur să aibă loc în sala m ...

Livada va avea în sfârșit canalizare după de în CLM Arad a fost adoptată prin vot racordarea acesteia în cartierul Grădiște

Miercuri, 31 August, 2022 14:52

Livada va avea în sfârșit canalizare după de în CLM Arad a fost adoptată prin vot racordarea acesteia în cartierul Grădiște

Au fost mai multe consultări publice și întâlniri cu cetățenii din cartierul Grădiște, mai multe tentative de a se vota acceptul racordării canalizării din localitatea Livada ...

Compania de Apă Arad în alertă sub avertizare de cod portocaliu

Joi, 01 Septembrie, 2022 17:08

Compania de Apă Arad în alertă sub avertizare de cod portocaliu

Până vineri, 02 septembrie 2022, ora 21:00, județul Arad este sub avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ, ce pot depăși ...

Ceasul recondiționat din turnul Primăriei își reia locul

Miercuri, 31 August, 2022 10:41

Ceasul recondiționat din turnul Primăriei își reia locul

Ceasul din turnul Palatului Adminstrativ își reia locul după un amplu proces de recondiționare. În cursul dimineții de miercuri, a început montarea componentelor cu ajutorul ...

Mediile din clasele V-VIII, eliminate din calculul mediei de admitere la liceu 2023

Miercuri, 31 August, 2022 08:10

Mediile din clasele V-VIII, eliminate din calculul mediei de admitere la liceu 2023

Modificare majoră pentru admiterea la liceu 2023, anunțată de ministrul Educației. Acesta a scris într-un mesaj pe Facebook că „a fost eliminată media claselor V-VIII din c ...

Noua clădire expozițională de pe strada Unirii, preluată de Muzeu

Miercuri, 31 August, 2022 08:21

Noua clădire expozițională de pe strada Unirii, preluată de Muzeu

Complexul Muzeal Arad a preluat de la Consiliul Județean Arad clădirea proaspăt achiziționată de administrația județeană. Imobilul, situat în Arad, pe strada Unirii, va găzdui o pa ...

Dublă crimă înfiorătoare. Un tânăr și-a ucis mama și bunica. După comiterea crimelor, ucigașul s-ar fi dus la magazin să-și cumpere țigări

Joi, 01 Septembrie, 2022 07:49

Dublă crimă înfiorătoare. Un tânăr și-a ucis mama și bunica. După comiterea crimelor, ucigașul s-ar fi dus la magazin să-și cumpere țigări

Un dublu asasinat a avut loc miercuri, 31 august, în comuna clujeană Baciu. Potrivit surselor Bună Ziua Cluj, un tânăr și-ar fi ucis cu cuțitul mama și bunica, pe fondul consumu ...

Caravana Sportului invită arădenii la mişcare!

Joi, 01 Septembrie, 2022 16:51

Caravana Sportului invită arădenii la mişcare!

Cluburile arădene şi ramurile sportive ies în spaţiul public şi invită arădenii, mai ales pe cei mici, să se îndrepte spre sport! Caravana Sportului Arădean este o iniţiativ ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.