Turiștii care vor intra în Malta începând din această săptămână vor fi nevoiți să prezinte dovada vaccinării împotriva COVID-19. Anunțul a fost făcut de ministrul sănătăţii în contextul creşterii numărului de cazuri de coronavirus.
Dovada vaccinării va fi obligatorie începând cu 14 iulie, a anunţat ministrul sănătăţii, Chris Fearne, în cadrul unei conferinţe de presă.
"Începând de pe 14 iulie, orice persoană care soseşte în Malta trebuie să prezinte un certificat de vaccinare recunoscut: un certificat maltez, unul britanic sau unul al Uniunii Europene", a explicat el. "Vom fi prima ţară din Europa care ia această măsură", a adăugat ministrul.
Copiii care îşi însoţesc părinţii vor trebui să prezinte un test PCR.
Malta recunoaşte în prezent certificatul digital COVID al UE, cel britanic emis de National Health Service sau cele emise pe teritoriul său.
Noile condiţii de intrare au fost anunţate la câteva ore după ce Malta a raportat 96 de cazuri de coronavirus, a patra zi consecutivă în care numărul de cazuri s-a dublat în 24 de ore, scrie Agerpres.
În pofida creşterii numărului de cazuri, numai trei pacienţi sunt în prezent internaţi în spital, fapt prezentat de ministru ca o dovadă solidă a importanţei vaccinării.
Malta are cea mai ridicată rată de vaccinare din Europa, cu 79% dintre adulţi vaccinaţi cu ambele doze de ser anti-COVID şi 84% cel puţin cu una.
Sursa:digi24.ro
Foto:Getty Images