Consiliul Local al municipiului Arad a admis astăzi scoaterea de pe ordinea de zi a proiectelor prin care urma să fie restructurat aparatul de specialitate al Primăriei Arad și a unor structuri adiacente.
USR PLUS este un suporter ferm al eficientizării administrațiilor locale, motiv pentru care am sprijinit și vom sprijini orice măsură care va conduce la un aparat administrativ eficace și eficient.
Am votat astăzi retragerea proiectelor pentru a fructifica oportunitatea de a le perfecționa, dintr-o perspectivă multiplă: financiară, a performanței administrative și socială. Astfel, ne dorim:
- realizarea de economii la bugetul local;
- îmbunătățirea performanței aparatului administrativ;
- să facem asta cu costuri sociale minime.
Credem că acest deziderat multiplu poate fi atins dacă vom implementa propunerea USR PLUS asumată încă din campania electorală din 2020: o reformare a administrației (creșterea performanței și reducerea costurilor), în care ieșirea angajaților din sistem se face în cât mai mare măsură natural. Asta înseamnă:
- analiză atentă a sarcinilor care trebuie îndeplinite de fiecare compartiment, urmată de normarea lor și de stabilirea numărului de angajați necesari;
- identificarea soluțiilor prin care se poate reduce nevoia de forță de muncă (debirocratizare, digitalizare, etc.);
- eliminarea posturilor vacante (cu excepția compartimentelor aflate în deficit real de personal) și blocarea angajărilor suplimentare;
- planificarea reducerii posturilor în etape, într-un orizont de timp mai lung, astfel încât să se poată face prin pensionare, transfer, demisie.
Această abordare poate aduce rezultatele dorite cu costuri mai mici și totodată ea permite efectuarea unor ajustări pe parcurs, necesare atâta timp cât este imposibil să anticipezi exact cum va funcționa un sistem după reorganizare.