În cursul zilei de miercuri, au sosit trotinetele electrice cu care va fi dotată Poliția Locală Arad pentru a putea patrula în zonele mai puțin accesibile cum sunt: Faleza Mureșului, parcuri, cvartalele cu blocuri.
Trotinetele sunt oferite către primăria Arad ca sponsorizare, în prima fază sosind un număr de 20 de bucăți.
“Au sosit trotinetele electrice cu care vom dota Poliția locală pentru a putea patrula în zonele mai puțin accesibile gen Faleza Mureșului, parcuri, cvartale cu blocuri. Ele ne-au fost oferite prin sponsorizare, nu ne costă nimic și vor eficientiza prezența polițiștilor în zone extinse din oraș. În plus, polițiștii locali vor primi un cod cu ajutorul căruia vor putea folosi trotinetele aflate în orice punct al orașului în intenția de a putea interveni prompt la orice solicitare pentru siguranța cetățenilor.”, a afirmat primarul Călin Bibarț.
„Nu ne costă nimic, sunt în regim de sponsorizare și vor eficientiza prezența polițiștilor în zone extinse din oraș” a declarat primarul Călin Bibarț.
În plus, polițiștii locali vor primi un cod cu ajutorul căruia vor putea folosi trotinete aflate în orice punct al orașului în intenția de a putea interveni prompt la orice solicitare pentru siguranța cetățenilor.
“Mulțumesc Primăriei Municipiului Arad pentru deschiderea de care a dat dovadă pentru acest mijloc de transport alternativ. Suntem încântați de parteneriatul cu poliția locală. Începând de sâmbătă, ele vor fi disponibile și pentru cetățeni, mai întâi în zona cetrală, iar apoi peste tot. “,a spus reprezentantul companiei Lime, Alexandru Coman.
În cursul zilei de miercuri, au sosit trotinetele electrice cu care va fi dotată Poliția Locală Arad pentru a putea patrula în zonele mai puțin accesibile cum sunt: Faleza Mureșului, parcuri, cvartalele cu blocuri.
Trotinetele sunt oferite către primăria Arad ca sponsorizare, în prima fază sosind un număr de 20 de bucăți.
“Au sosit trotinetele electrice cu care vom dota Poliția locală pentru a putea patrula în zonele mai puțin accesibile gen Faleza Mureșului, parcuri, cvartale cu blocuri. Ele ne-au fost oferite prin sponsorizare, nu ne costă nimic și vor eficientiza prezența polițiștilor în zone extinse din oraș. În plus, polițiștii locali vor primi un cod cu ajutorul căruia vor putea folosi trotinetele aflate în orice punct al orașului în intenția de a putea interveni prompt la orice solicitare pentru siguranța cetățenilor.”, a afirmat primarul Călin Bibarț.
„Nu ne costă nimic, sunt în regim de sponsorizare și vor eficientiza prezența polițiștilor în zone extinse din oraș” a declarat primarul Călin Bibarț.
În plus, polițiștii locali vor primi un cod cu ajutorul căruia vor putea folosi trotinete aflate în orice punct al orașului în intenția de a putea interveni prompt la orice solicitare pentru siguranța cetățenilor.
“Mulțumesc Primăriei Municipiului Arad pentru deschiderea de care a dat dovadă pentru acest mijloc de transport alternativ. Suntem încântați de parteneriatul cu poliția locală. Începând de sâmbătă, ele vor fi disponibile și pentru cetățeni, mai întâi în zona cetrală, iar apoi peste tot. “,a spus reprezentantul companiei Lime, Alexandru Coman.
Asociațiile Europeanul și Ordinul Suveran Templier Sfântul Martin organizează cea de-a VI-a ediție a Balului Comunității Arădene, sâmbătă, 25 octombrie 2025, de la ora 18:00, în sala mare ...
ANUNȚ – DEPUNEREA CERERILOR PENTRU LICITAȚIA LOCURILOR DE PARCARE REZIDENȚIALĂ
Serviciul Parcări Rezidențiale din cadrul S.C. Recons S.A. informează că, în perioada: 27.10.2025 – 07.11.202 ...
În municipiul Arad au apărut primele treceri de pietoni prevăzute cu markeri luminoși. Până la finele acestui an, 65 de treceri de pietoni vor fi mult mai vizibile grație acestor dispozitive solare, ...
Primăria Municipiului Arad reamintește, prin Direcția Generală Poliția Locală Arad, obligația legală de asigurare a locuințelor împotriva dezastrelor naturale
Având în vedere gradul scăz ...
„Electricele vechi nu-s gunoi! Reciclează-le cu noi!” – 15 octombrie – 28 noiembrie 2025
Primăria Municipiului Arad, în parteneriat cu Asociația Eco Positive și cu sprijinul Sigma ...
Începând din această seară luni, 13 octombrie a.c., CET Hidrocarburi va demara probele la cald ale instalaţiilor de încălzire. Nu este însă singura veste bună. Consilierii locali ...
Arad: geniul american George Westinghouse, rivalul lui Edison, a deschis o fabrică de mașini în orașul de pe Mureș, finanțată de statul ungar. Reprezentantul lui Westinghouse la Arad a fost nimeni altul ...
Opt asociații arădene reunite sub egida Marii Loje Naționale din România – Fraternitas 37, Concordia 271, Preparandia 345, Milan Tabacovici, Aurel Ardelean Academica, SF 6020, Casa cu Lacăt și Asoci ...
Primăria Municipiului Arad anunță că în intervalul 06 -10 octombrie 2025 se vor desfășura activităţi de dezinsecţie pe domeniul public și privat al municipalității. Se vor aplica tratamente chimice ...
Primăria Municipiului Arad anunță lansarea campaniei de toamnă “Aradul Curat”, prin care se va asigura colectarea gratuită a biodeșeurilor și a deșeurilor voluminoase de la populație. Campania v ...
În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare, și prevederile Hotărârii Consil ...
Unitatea Administrativ Teritorială Arad, anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului sistematic pentru sectorul cadastral nr. 789-UAT Arad, privind imobilele cuprinse în partea stâng ...
Primul ministru al României Ilie Bolojan a făcut o vizită la Arad pentru o analiză a principalelor investiții. Acesta s-a întâlnit cu europarlamentarul Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad, ...
Premierul Bolojan a fost într-o vizită fulger la Arad, unde s-a întâlnit cu autoritățile locale, și a vizitat mai multe obiective importante din Arad CET Hidrocarburi, Cetatea Aradului și fost ...
SC CET Hidrocarburi SA anunţă utilizatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare al Municipiului Arad, începerea probelor de etanşeitate pe reţelele de termoficare secundar pentru încălz ...
Demarat în luna august 2024, proiectul „Refacție linie cale de tramvai și a rețelei aeriene de contact aferente în municipiul Arad - tronsonul II - Bucla Făt-Frumos”, implementat de Prim ...
Așa cum deja este de notorietate, antrepenorul general al construcției noului Pod Hobanat peste Mureș din capătul străzii Șaguna, firma PAB Romania, este în procedură de defaliment după ce inițial int ...
Opriți cerșetoria! Un slogan, familiar arădenilor, care ar trebuie să depășească statutul de îndemn prin care comunitatea este încurajată să nu mai susțină cerșetoria și să devină un refle ...
Începând de luni, 15 septembrie 2025, în patru dintre unitățile de invățământ arădene se dă startul Programului național ”Masă sănătoasă”. 1571 de elevi beneficiază & ...
Primarul Călin Bibarț, la ieșirea de la Tribunalul Arad, a declarat că o oprire a lucrărilor așa cum își doresc administratorilor judiciari ai constructorului podului hobanat, ar implică un risc ...
Primăria Municipiului Arad anunță că în intervalul 08 -12 septembrie 2025 se vor desfășura activităţi de dezinsecţie pe domeniul public și privat al municipalității. Se vor aplica tratamente chimic ...
După apariția materialului din 08 septembrie a.c. din publicația noastră, astăzi, am primit un nou drept la replică, de această dată din partea administratorilor judiciari ai constructorului PAB Români ...
Polițiștii locali arădeni au fost alături de elevi chiar din prima zi de școală. Aceștia au dorit să se asigure că noul an școlar începe în liniște și siguranță. Încă de la primele o ...
USR Arad a cerut și a primit un drept la replica pe care-l publicăm mai jos în urma unui articol publicat de Ghidul Arădean.
Citește și: Interferențe politice? Finalizarea podului hobanat sabotată de ...
”Nu avem niciun motiv să oprim lucrările de remediere ale noului pod peste râul Mureș”, este de părere primarul Călin Bibarț. Declarația acestuia vine în contextul în care societ ...
În 25, respectiv 26 august, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au aplicat utilizatorilor de biciclete și trotinete af ...
Ultima ediție „Arad Estival“ la Ștrandul Neptun va aduce în parcarea din zona comercială un concert cu trupe în vogă.
Astfel, sâmbătă, 6 septembrie 2025, de la ora 20.00, arăden ...
716 persoane au fost amendate de la începutul anului până în prezent, de către polițiștii locali cu atribuții în domeniul evidenței persoanelor din cadrul Direcției Generale Poliția L ...
Compania de Transport Public Arad va pune la dispoziția arădenilor care doresc să participe la Festivalul Rock Maris și nu dispun de autoturisme proprietate personală, autobuzul care circulă pe linia 21.
Astf ...
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentena ...
În data de 14.08.2025,in jurul orei 17.30, pompierii militari arădeni au fost alertați cu privire la o persoană posibil înecată în râul Mureș în zona localită ...
Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...
Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.
La sosirea echipajului de in ...
Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...
În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7.
...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...
În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00), străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...
Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.
În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...
Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.