Sfârșitul săptămânii înseamnă pentru publicul arădean întâlnirea cu premiera unui nou proiect teatral. Este vorba despre spectacolul „Ziua când vin Marile Maree…” – un demers artistic special construit de actrițele Adriana Ghiniță și Iulia Dragoș, pe un scenariu după texte semnate de Matei Vișniec. Spectacolul, pentru crearea căruia actrițele Adriana Ghiniță și Iulia Dragoș își asumă interpretarea, scenariul și regia promite să fie unul deopotrivă provocator și sensibil.
„Textul pe care l-am construit împreună cu Iulia, pornind de la textele lui Matei Vișniec, este de fapt o poveste a noastră, o întâlnire între cineva tânăr, la început de drum, cu cineva la sfârșit de drum. O întâlnire dintre doi oameni care, la un moment dat, își dau seama că au trăit și trăiesc aceleași povești. E o poveste care pe mine m-a făcut să mă (re)descopăr, să (re)intru într-o zonă de actorie pe care n-am mai făcut-o de foarte mult timp: de adevăr, de simplitate, de transmitere de gând.” – spune Adriana Ghiniță
„Matei Vișniec spunea cândva că: „Din când în când, oamenii simt nevoia să viseze în același timp, împreună, cu ochii deschiși. Și atunci se duc la teatru”. Ei bine, zicerea asta se potrivește foarte bine atunci când vorbim despre acest demers al nostru. E un tip de spectacol care te încarcă. Îți sădește întrebări. E cu siguranță un spectacol care nu te poate lăsa indiferent. Pentru că, la un moment dat, ești tu însăți parte din poveste. Te regăsești în ea.”– spune Iulia Dragoș
Primele două reprezentații sunt programate sâmbătă, 5 iunie (avanpremiera) și duminică, 6 iunie (premiera), de la ora 19.00.
Scenografia spectacolului este semnată de Irina Chirilă, iar coregrafia – de Maura Cosma. Echipa noii montări este completată de: Elena Ivașcu (regie tehnică), Lucian Moga (light-design), Laurian Popa (grafică), Cosmin Lupan (sunet), Adelin Ghionghioșan (video proiecție), Sergiu Poenar (lumini) Florina Blaj (machiaj), Florina Valea (recuzită), Krisztina Mezei (cabinieră) și ing. Ion Stan (șef producție).
Biletele, în limita locurilor disponibile, se pot achiziționa online, de pe platforma www.eventim.ro sau de la Agenția de bilete a TCISA. Spectatorii sunt rugați să respecte distanțarea fizică, precum și toate măsurile sanitare recomandate de organizatorul spectacolului, pentru limitarea răspândirii COVID 19.