Deputatul liberal, Ben Oni Ardelean, a fost prins luni seară de polițiștii rutieri în timp ce conducea cu o alcoolemie peste limita legală, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Un comunicat al Poliției arată că valoarea indicată de alcooltest a fost de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ben Oni Ardelean a declarat pentru G4Media.ro că nu a consumat alcool, iar valoarea indicată de aparatul alcooltest a fost provocată de tratamentul pentru o afecțiune cardiacă. ”Iau un tratament pentru inimă, am tensiunea mică, foarte oscilantă. Voi face contestație. Nu am consumat alcool”, a spus Ben Oni Ardelean pentru G4media.ro.
Controlul a avut loc în centrul Bucureștiului, luni seara, 26 aprilie.
Dar iată comunicatul integral al Poliției:
La data de 26.04.2021, a.c. în jurul orei 22.30, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe o stradă din sectorul 1 au oprit pentru control un autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat.
Polițiștii i-au verificat conducătorului auto documentele și au procedat la testarea cu aparatul alcooltest, valoarea indicată fiind de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest context, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1305, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile.
sursa:g4media.ro
Foto: Ben Oni Ardelean / Facebook