Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad, au efectuat trei percheziții domiciliare, în județul Arad, într-un dosar de trafic de minori și infracțiuni contra libertății și integrității sexuale.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019 – 2020, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 34 de ani, din județul Arad, ar fi recrutat 4 victime minore, prin metoda „loverboy”, în scopul obligării acestora la practicarea prostituției, folosind mijloace de constrângere fizică și psihică.
Exploatarea victimelor ar fi avut loc în județul Arad, la diverse locații sau la domiciliul celor în cauză, care și-ar fi însușit sumele de bani obținute din practicarea de relații sexuale de către victime cu diverși clienți.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 16 martie 2021, polițiștii și procurorii au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară și trei mandate de aducere, în urma cărora au fost reținuți doi dintre cei patru bărbați bănuiți, fiind prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă.
La data de 17 martie a.c., magistrații Tribunalului Arad au dispus măsura arestării preventive față de un bărbat, de 34 de ani, arest la domiciliu, pentru un bărbat, de 22 de ani și măsura control judiciar, pentru 60 de zile, față de al treilea bărbat, de 32 de ani, al patrulea bărbat, de 26 de ani, fiind încarcerat în Penitenciarul Gherla, pentru alte fapte. Potrivit lui Pander , în țară există până la 200.000 de femei implicate în prostituție.
Cercetările sunt continuate, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, act sexual cu un minor, viol și pornografie infantilă.
Activitățile au beneficiat de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj – Napoca.
La acțiune au participat și polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Angajații structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Arad sunt pregătiți pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor p ...
Marți, 11 iunie 2024, începând cu orele 17:00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” organizează vernisajul expoziției de pictură „Explorări în abstract” a arti ...
Lungmetrajul „Totul despre familia Lefkovics“ (r. Ádám Breier), un film despre întâlnirea a două generații cu mentalități diferite, va fi proiectat, în premieră ...
Sala Palatului Cultural din Arad a găzduit în 5 iunie, o zi simbol pentru educația românească, evenimentul organizat cu prilejul lansării programului pentru educație non-formală STEM s.y.S.T.E.M.s. ...
Joi, 6 iunie, în jurul orei 20.50, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier, soldat exclusiv cu pagube materiale.
Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de ...
Lungmetrajul „Totul despre familia Lefkovics“ (r. Ádám Breier), un film despre întâlnirea a două generații cu mentalități diferite, va fi proiectat, în premieră ...
Duminică este o zi importantă: alegem primarii și consiliile locale, consilierii județeni și președintele CJA, reprezentanții României în Parlamentul European! Aradul este în mod tradiționa ...
În data de 07.06.2024, polițiștii locali cu atribuții de ordine publică și intervenție din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, au identificat și sancționat o persoană de sex feminin pent ...
Compania de Teatru „Aradi Kamaraszínház” invită arădenii la un one-woman show cu actrița Imola Kézdi. Reprezentația spectacolului „Shirley Valentine” va avea loc s&ac ...
Comisia de Sistematizare a Circulației în Municipiul Arad a fost informată de către ATRIUM MALL SRL că în perioada 07-24.06.2024 se va restricționa traficul pe drumul către parcarea etajată (domen ...
Având în vedere faptul că duminică, 09.06.2024 va avea loc procesul electoral pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, respectiv a alegerilor pentru autoritățile adm ...
Azi, dis de dimineață, un șofer, poate încă buimac de somn sau din alte cauze, a doborât ca pe niște popice stâlpișorii din spatele Primăriei Arad și s-a urcat cu mașina pe trotuar.
...
Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri este marcată în fiecare an în luna iunie cu scopul de a contribui la creșterea gradului de conștientizare al p ...
Duminică, 9 iunie, sunt programate alegerile locale și cele pentru Parlamentul European. Arădenilor li s-au pus la dispoziție la nivelul județului 440 secții de vot din care 115 se află în Municipiul Ar ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale a fost identificată o femeie de 48 de ani, din Arad, care, în perioada 17 aprilie – 31 mai a.c., ar fi distru ...
Oamenii din Livada și Sânleani sunt scandalizați de comportamentul lui Adrian Țolea, fost președinte interimar al Consiliului Județean Arad și actual candidat PSD la primăria Livada. Țolea și-a folosi ...
Un investitor în industria cosmetică și farmaceutică își deschide fabrică în Zona Liberă Curtici-Arad, unde a concesionat cea mai mare platformă disponibilă. Suprafața concesionată este d ...
Institutul Francez din România sărbătorește anul acesta o sută de ani și este încântat să vă prezinte cele mai bune filme de maxim patru minute din lume cu ocazia celei de-a 26-a ediții a F ...
Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.
Firmele deținute de grupare aduceau străinii în Româ ...
În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Chișineu-Criș c ...
În această seară, în intervalul orar 19:25 - 20:30 este valabilă o avertizarea meteorologică COD PORTOCALIU de fenomene meteorologice periculoase - grindină, vijelii și descărcări electrice, pent ...
Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de PNL, este cel mai ma ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autovehicul ce se a ...
Particles anunță programul complet pentru cele trei zile de festival (14-16 iunie, Parcul Micălaca din Arad). Printre headlineri se numără Robin and the Backstabbers, Luiza Zan Quintet și Delta Pe Obraz
  ...
Președintele PNL Nicolae Ciucă și secretarul general Lucian Bode s-au întâlnit cu candidații și militanții PNL. Sala Filarmonicii a fost ca de obicei plină și entuziastă iar cuvântul de or ...
Asociația Foto Club Arad (fondată în 1968) vă invită să participați la Salonul Internațional Ars Fotografica Arad – 2024, Ediția a XXIV-a.
Salonul are două secțiuni: liber color şi liber mono ...
La data de 05 Iunie 2024, în cultura grâului de toamnă, gradul de aprovizionare cu apă, pe adâncimea de sol 0-100 cm prezintă valori satisfăcătoare și apropiate de optim în Maramureș ...
Castelul și Grădina botanică universitară de la Macea au fost animate recent de o serie de evenimente organizate aici în contextul Zilelor Academice Arădene. Studenții Facultăților Universității de V ...
La data de 04 iunie procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Caraș-Severin împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combat ...
Vineri, 7 iunie 2024, începând cu orele 17:00, Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” Arad organizează lansarea volumului de poezii cu titlul „Sacralitatea visului: visuri &icir ...
În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenț ...
Alegerile locale și europarlamentare au loc pe 9 iunie 2024. Pentru activitatea desfășurată vor fi acordate indemnizații care pot ajunge la 730 de lei/zi în cazul președinților și l ...
Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.
Firmele deținute de grupare aduceau străini ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștr ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi (6 iunie), se vor efectua o serie de lucrări care impun restricții de circulație, astfel:
& ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.