În urma investigațiilor efectuate, în noaptea de 20/21.02.2021, polițiștii orașului Ineu au organizat o prindere în flagrant a 4 persoane bănuite de furt de catalizatoare.
Astfel, în urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat, în flagrant delict, 4 tineri cu vârste între 18 și 22 de ani, toți din localitatea Sintea Mare, părăsind locul faptei, unde, folosindu-se de o unealtă multifuncțională, au tăiat catalizatoarele de pe două autoturisme parcate pe strada Dunării din Ineu.
Prejudiciul în valoare de aproximativ 9.000 de lei a fost recuperat parțial. Polițiștii i-au reținut pe cei în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.
În cursul zilei de astăzi, magistrații Judecătoriei Ineu au emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Activitățile au fost sprijinite de lucrători ai Jandarmeriei Arad și ai Poliției Locale Ineu.
În urma investigațiilor efectuate, în noaptea de 20/21.02.2021, polițiștii orașului Ineu au organizat o prindere în flagrant a 4 persoane bănuite de furt de catalizatoare.
Astfel, în urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat, în flagrant delict, 4 tineri cu vârste între 18 și 22 de ani, toți din localitatea Sintea Mare, părăsind locul faptei, unde, folosindu-se de o unealtă multifuncțională, au tăiat catalizatoarele de pe două autoturisme parcate pe strada Dunării din Ineu.
Prejudiciul în valoare de aproximativ 9.000 de lei a fost recuperat parțial. Polițiștii i-au reținut pe cei în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.
În cursul zilei de astăzi, magistrații Judecătoriei Ineu au emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Activitățile au fost sprijinite de lucrători ai Jandarmeriei Arad și ai Poliției Locale Ineu.
Marți, 7 mai, în jurul orei 07.05, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 56 de ani, din Pecica, în timp ce conducea un autoturism în municipiu. Testarea cu aparatul alcooltest a i ...
Polițiștii Serviciului Rutier, ai Biroului Rutier și cei ai Secției 5 Rurală Ineu au desfășurat marți, 7 mai, câte o acțiune preventivă, pe raza de competență, cu scopul menținerii unui climat de ...
În perioada 01-06 mai, peste 100 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale și de la alte structuri au fost în stradă, în zonele centrelor comerciale, la târgurile ...
Sărbătorile Pascale sădesc în sufletele noastre sentimente de mulțumire și recunoștință pentru tot ce avem, dar mai ales pentru ce ne-a fost dat: sănătate, fericire, bunătate.
Printre noi, ...
În această dimineață (2 mai), în jurul orei 08:30, pompierii militari ai Detașamentului Ineu au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un ...
Focuri de armă au fost trase după ce doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de călăuze prinse în flagrant în timp ce încercau să scoată ilegal din țară un grup de migranț ...
În perioada 26-28 aprilie, polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac au desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a cauzelor generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave.
...
În perioada 01 – 06 mai, mai mult de 100 de polițiști, de la toate structurile, vor fi la datorie în fiecare zi, suplimentar față de efectivele zilnice, pentru menținerea ordinii publice și p ...
În ultimele weekend, polițiștii rutieri arădeni au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către par ...
Sâmbătă, 27 aprilie, polițiștii orașului Sebiș au depistat un bărbat de 52 de ani, din Bârsa, în timp ce conducea un autoturism în Cuied. Testare cu aparatul alcooltest a indicat o &ic ...
Preșcolari, elevi de toate vârstele, chiar și părinții și bunicii unora dintre ei s-au întâlnit săptămână trecută cu polițiștii Biroului Siguranță Școlară.
Aproximativ ...
În sâmbăta dinaintea Floriilor, în municipiul și județul Arad au fost organizate mai multe acțiuni de amploare, pentru descurajarea fenomenului infracțional și impunerea respectării legisla ...
În urma investigațiilor polițiștilor Serviciului Județean Poliția Transporturi, a fost identificat și depistat un tânăr de 17 ani, din județul Bihor.
Din cercetări, a reieșit că, &ici ...
În data de 23 aprilie, în jurul orei 01:35, un echipaj de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad ce patrula în zona străzii Banu Mărăcine, a identificat un autoturi ...
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat, în municipiu, un cetățean sirian, de 67 de ani, căutat de autoritățile maghiare pentru săvârșirea de infracțiuni din sfera corupț ...
Polițiștii Serviciului Județean Poliție Transporturi au desfășurat o acțiune, împreună cu polițiștii de ordine publică, ai Biroului Rutier, jandarmi arădeni și polițiști locali.
Activit ...
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri arădeni, au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către ...
Polițiștii Serviciului Criminalistic au fost invitați la Liceul Național de Informatică din Arad, pentru a cunoaște elevii, în cadrul programului “Școala altfel”.
Copiii au fost &ic ...
În noaptea de 22/23 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant a persoanelor care practică braconajul.
...
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu Arad, au demarat o serie de controale la societățile comerciale care utilizează substanț ...
Duminică, 21 aprilie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară. Activitățile s-au desfășurat împreună cu poliți ...
Polițiștii orașului Sântana au desfășurat duminică, 21 aprilie, o acțiune pentru siguranța locuitorilor din oraș, împreună cu polițiștii orașului Pâncota, Serviciul Rutier și Secția ...
În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024, polițiștii de la transporturi au acționat pentru creșterea gradului de siguranță pe infrastructura națională de căi ferate, în colaborare cu Autori ...
În dimineața zilei de 20 aprilie, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică, a fost desfășurată o acțiune de amploare, în care au fost angrenate efective ale Poliției orașului Lipova, Secția ...
În dimineața zilei de sâmbătă, 20 aprilie, polițiștii orașului Sebiș, împreună cu cei ai secțiilor rurale 9 Sebiș și 10 Gurahonţ au organizat o acțiune pentru reducerea riscului rutier ...
Serviciul Rutier a desfășurat activități pe mai multe șosele din județ, pentru impunerea respectării vitezei legale de deplasare, în cadrul acțiunii desfășurate la nivel național, SPEED MARATHON. Ac ...
Polițiștii Biroului de poliție comunală Vinga au fost sesizați, joi, 18 aprilie, despre faptul că, în aceeași seară, în jurul orei 20:00, o femeie ar fi fost agresată în locuința proprie, ...
Joi, 18 aprilie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii criminaliști, luptători S.A.S. și comisari ai Gărzii de Mediu Arad, au pus în aplicare ...
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii arădeni au desfășurat mai multe acțiuni preventive, pentru impunerea respectării legislației rutiere și descurajarea fenomenului infracțional.
&n ...
Polițiștii arădeni au fost prezenți la un târg de job-uri, desfășurat la sfârșitul acestei săptămâni, în Arad.
Arădenii de toate vârstele au făcut cunoștință cu p ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.