Cifre reci, cifre seci, statistici sumbre, morți de-a valma, Covid ucigaș, numărul celor răpuși crește continuu, mai contează câți sunt? ”Maestrul și Margareta” devine o carte de povești.
Comunicate frigide de la diferite instituții se transformă într-un fel de cotele apelor Dunării, ce le ascultam la jurnalele de știri ale radioului ante-decembrist. Doar cifre, doar statistică...politicieni de toate culorile, ranguri și, ipocrizie care răzbate din interiorul unor cerebeli sau encefali cum vreți voi, mai mult cenușii ca și culoare decât ca inteligență, ne amăgesc perpetuum.
Știri de pe întreg Mapamondul dau speranțe, apar vaccinuri, dispar vaccinuri, sunt bune, nu-s prea bune, mai moare o mamă, mai moare un tată, da mai contează!? La Hiroshima câți s-au dus dintr-o suflare...suntem prea mulți, ne sufocăm, sufocăm pământul...marii oligarhi nu mor, ei trăiesc o altă viață, pe o altă planetă...
Între timp mai moare câte un semen de-al nostru...nu știu câți pe oră, sau pe minut, sau secundă, dar mai contează? ”Moartea este foarte probabil cea mai bună invenție a vieții...înlătură vechiul ca să facă loc noului”, zicea Steve Jobs!
Filozofii incitante, povești științifico-fantastice dar, între timp, mame plâng, copii orfani, bunici demențiali, preoți obosiți, medici disperați, sicrie nenumărate, miros de ars cu iz de Auschwitz.
Apocalipsa, profețiile vechilor zei sau ale lui Nostradamus sau, mai trist genocid, exterminare sau cum vreți... pusă la cale de către o mână de indivizi obscuri dar superpotentați.
Între timp, noi murim puțin câte puțin, ambalați în folie aidoma parizerului și dați hrană viețuitoarelor subterane ale pământului, care nu se satură niciodată de gustul nostru. Mamele plâng, copiii plâng...dar cui îi pasă!
Bruno Biringer
Cifre reci, cifre seci, statistici sumbre, morți de-a valma, Covid ucigaș, numărul celor răpuși crește continuu, mai contează câți sunt? ”Maestrul și Margareta” devine o carte de povești.
Comunicate frigide de la diferite instituții se transformă într-un fel de cotele apelor Dunării, ce le ascultam la jurnalele de știri ale radioului ante-decembrist. Doar cifre, doar statistică...politicieni de toate culorile, ranguri și, ipocrizie care răzbate din interiorul unor cerebeli sau encefali cum vreți voi, mai mult cenușii ca și culoare decât ca inteligență, ne amăgesc perpetuum.
Știri de pe întreg Mapamondul dau speranțe, apar vaccinuri, dispar vaccinuri, sunt bune, nu-s prea bune, mai moare o mamă, mai moare un tată, da mai contează!? La Hiroshima câți s-au dus dintr-o suflare...suntem prea mulți, ne sufocăm, sufocăm pământul...marii oligarhi nu mor, ei trăiesc o altă viață, pe o altă planetă...
Între timp mai moare câte un semen de-al nostru...nu știu câți pe oră, sau pe minut, sau secundă, dar mai contează? ”Moartea este foarte probabil cea mai bună invenție a vieții...înlătură vechiul ca să facă loc noului”, zicea Steve Jobs!
Filozofii incitante, povești științifico-fantastice dar, între timp, mame plâng, copii orfani, bunici demențiali, preoți obosiți, medici disperați, sicrie nenumărate, miros de ars cu iz de Auschwitz.
Apocalipsa, profețiile vechilor zei sau ale lui Nostradamus sau, mai trist genocid, exterminare sau cum vreți... pusă la cale de către o mână de indivizi obscuri dar superpotentați.
Între timp, noi murim puțin câte puțin, ambalați în folie aidoma parizerului și dați hrană viețuitoarelor subterane ale pământului, care nu se satură niciodată de gustul nostru. Mamele plâng, copiii plâng...dar cui îi pasă!
Bruno Biringer
4.756 ron
4.194 ron
