CCR s-a pronunțat, miercuri, cu privire la sesizările Guvernului pe tema legii de aprobare a rectificării bugetului de stat. Judecătorii Curții au decis că majorarea punctului de pensie cu 40% este constituțională, iar legea poate fi pusă în aplicare.
Cu toate acestea, pensiile nu vor crește cu 40% în 2021, a anunțat Florin Cîțu, premierul României în cursul zilei de miercuri, 13 ianuarie. Veniturile pensionarilor vor fi majorate cu 8% din septembrie, potrivit calendarului stabilit de coaliția de guvernare.
„Guvernul și-a asumat creșterea pensiilor în baza calendarului pe care ni l-am asumat. Anul trecut, pensiile au crescut cu 14%, un efort suplimentar anul acesta de 9 miliarde de lei în plus, deci 2 miliarde de euro. La nivelul Uniunii Europene, media a fost de 3%.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a comentat decizia CCR conform căreia legea de majorare a pensiilor cu 40% este constituțională. CCR a respins sesizarea Guvernului cu privire la legea care prevede majorarea cu 40% a punctului de pensie. Judecătorii constituționali au stabilit că actul normativ este constituțional și poate fi pus în aplicare.
„Parlamentul, după decizia CCR, se va pronunța cu privire la ceea ce este de făcut pe viitor. Când vine vorba de pensii, cel mai important lucru pe care trebuie să-l asigurăm este plata lor, sustenabilitatea sistemului. E important să respectăm echitatea și contributivitatea. În prezent avem buget alocat pentru pensii. Anul acesta, în bugetul pe care l-am trimis la MF am prevăzut ca măcar indexarea cu rata inflației să se facă”, a declarat Raluca Turcan.