Un incendiu a fost semnalat vineri dimineața, la fostul dispensar din satul arădean Grosii Noi, din comuna Bârzava.
La incendiu au intervinit Garda nr.1 Bârzava cu un echipaj de stingere și Garda nr. 2 Birchiș cu un echipaj de stingere.
Forțele de intervenție au executat recunoasterea, după care au acționat pentru stingere, incendiul manifestându-se la nivelul acoperișului, cu posibilitatea de propagare la întreaga constructie.
În sprijin a fost trimis și echipajul SMURD Bârzava. Proprietarul imobilului a încercat să stingă singur incendiul, în urma operațiunii s-a ales cu arsuri de gradul 1 și 2 la unul din membrele superioare.
Pompierii au reușit localizarea incendiului în limitele găsite și nu s-a propagat în interiorul locuinței.
Persoana care prezintă arsuri la mână a refuzat transportul la spital și i s-au acordat îngrijiri medicale la fața locului.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 11.40, iar din informațiile noastre, cauza producerii incendiului a fost un coș de fum necurațat.