Locuitorii din cartierele comunei Vladimirescu, sunt victime frecvente a hoților din mașini. Aceștia sunt deja terorizați de hoții care fură din mașinile parcate peste noapte pe străzile cartierelor noi construite. Nici canmerele de supraveghere și nici alarmele nu-i mai sperie.
“În noaptea de 4 spre 5 noiembrie, pe raza localității Vladimirescu au fost sesizate trei fapte de spargeri de autoturisme, două furturi și o tentativă de furt. În acest sens, polițiștii Poliției Comunale Vladimirescu efectuează cercetări în vederea identificării făptuitorilor și a luării măsurilor legale care se impun. De asemenea, polițiștii desfășoară acțiuni punctuale, pentru prevenirea și combaterea faptelor cu caracter ilicit, pe raza de competență. Recomandăm cetățenilor, în situația în care sunt martori ai unor infracțiuni, să alerteze de urgență Poliția, prin apelarea numărului unic pentru apeluri de urgență 112”, au transmis reprezentanţii I.P.J. Arad.
În noaptea de miercuri spre joi (4-5 noiembrie) a avut loc un nou incident de acest fel, au fost “verificate” trei autoturisme parcate în fața caselor din zona strazii 3 din cartierul Europa între orele 4.00 și 5.30 A.M.
Modul de operare al hoților este destul de profesionist, și reușesc să deschidă mașinile prin bruierea alarmelor și a închiderii centralizate a autoturismelor, după care sustrag din mașini bunurile pe care le consideră de valoare, apoi dispar.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale pagubiților au fost predate polițiștilor arădeni, care au început demersurile pentru identificarea făptașilor.