Record de morţi în România - 73 de decese, 608 pacienţi la ATI, 2.121 de cazuri, în ultimele 24 de ore. Este cel mai mare număr de decese înregistrat în 24 de ore de la începutul pandemiei şi cel mai mare număr de pacienţi la Terapie Intensivă.
La nivelul Județului Arad, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 40 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19).
În intervalul 05.10.2020 (10:00) – 06.10.2020 (10:00) au fost raportate la nivel național 73 de decese (44 bărbați și 29 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.097. Dintre acestea, 608 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.540.222 de teste. Dintre acestea 23.476 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.771 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.705 la cerere.
Pe teritoriul României, 11.433 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.834 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.695 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.