Fără doar și poate, investițiile în școli au fost și sunt pe lista priorităților administrației liberale arădene. „Din 39 de grădinițe, 32 au fost reabilitate până acum, șapte urmând să fie reabilitate în următorul mandat. Din 17 școli generale, au fost reabilitate nu mai puțin de 12. Au mai rămas cinci, care vor fi renovate în următorul ciclu de patru ani”, a spus primarul Călin Bibarţ. În ceea ce privește liceele și colegiile din municipiu, putem spune că după finalizarea lucrărilor la Colegiul Economic și la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, au fost reabilitate 17 din 20, urmând ca restul de trei să fie renovate în mandatul următor.
Dar haideți să vedem ce s-a întâmplat la cele mai mari colegii arădene.
La Colegiul Național „Moise Nicoară” s-a început cu consolidarea structurii de rezistenţă şi refacerea sistemelor de instalaţii termice, sanitare şi electrice. Au fost reabilitate faţadele şi acoperişul, a fost înlocuită tâmplăria, iar finisajele interioare de la sălile de clasă şi sala de festivităţi au fost reconstruite cu minuţiozitate, pentru a respecta arhitectura şi picturile murale originale.
La Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal”, cele două corpuri de clădire, ridicate la începutul secolului XIX-lea, în care funcționează instituția au fost au fost supuse următoarelor intervenții: înlocuire şi recondiţionare tâmplărie exterioară; termoizolare; termoizolare planșeu peste subsol; izolare planșeu peste ultimul nivel; reabilitare instalaţii electrice interioare; reabilitare învelitoare şi lucrări de tinichigerie; refacere finisaje interioare (pardoseli, tavane, pereţi afectate de reabilitare); realizare rampă persoane cu dizabilitați.
Imobilul în care funcționează Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” se regăseşte pe Lista Monumentelor Istorice, iar proiectul municipalităţii de reabilitare a acestei clădiri s-a numărat printre cele care au obţinut finanţare prin PNDL. Aici se reabilitează integral cele două corpuri de clădire, zona spațiilor pentru învățământ, sport, cantină, spații administrative, dar și sala festivă.
La Colegiul Economic, potrivit proiectului, se intervine la nivelul arhitecturii clădirii prin lucrări de reabilitare şi consolidare a corpului de clădire existent, prin investiţii în amenajarea interioară și exterioară a spaţiilor, se reface învelitoarea întregii clădiri, înlocuindu-se țigla ceramică și tabla zincată cu una nouă. Cât priveşte reabilitarea termică aceasta presupune schimbarea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie de lemn triplu-stratificat, dar şi termoizolări ale demisolului şi planşeului peste etaj.
Astfel de lucrări au fost făcute, sunt în curs sau urmează să fie realizate pentru că administrația liberală arădeană dorește să ofere condiții cât mai bune elevilor care învață în municipiu.
Comandat de PNL Arad, executat de SC Lexus Publicitate SRL, cod mandatar 21200012
(ghidularadean.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)