De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile

De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile

Sambata, 22 August, 2020 08:47 Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Sambata, 22 August, 2020 08:47 Tiparire

În contextul pandemiei, zilele oraşului nu au fost ca în alţi ani, ele au fost marcate doar de un singur eveniment, şi anume, şedinţa festivă a Consiliului Local Municipal, în cadrul căreia s-au  acordat distinţii de “cetăţean de onoare”, titluri de Pro Urbe şi Diplome de Excelenţă.

Evenimentul a avut loc vineri, de la ora 20.00, pe platoul Palatului Administrativ, unde a fost amenajată o scenă.

Anul acesta s-au acordat două titluri de CETĂȚEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI ARAD.

Unul a fost înmânat scriitorului Gheorghe Schwartz, pentru merite profesionale remarcabile, precum și pentru importanta sa contribuție la fondul cultural.

Cel de-al doilea va reveni directorului general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Arad, dr. Gheorghe Domșa, în semn de recunoaştere şi preţuire pentru realizările prefesionale deosebite prin care a contribuit la ridicarea prestigiului municipiului Arad precum și pentru dedicarea cu care s-a implicat în prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Titlul de Pro Urbe a fost  acordat fizicianului de renume mondial, dr. Anamaria Effler, pentru contribuția adusă la dezvoltarea fizicii moderne precum și pentru ridicarea prestigiului învățământului preuniversitar arădean.

Diplome de excelenţă:

- Adina Teodora Doba (Domeniul Artei Dramatice),

artiștii plastici:  More Anamaria Șaghi, Maria Furnea, Adrian Sandu, Elena Boțan și artistul fotograf Nelu Scripciuc (Domeniul Artelor Vizuale),

- inspectorul școlar Emilia Sorițeu, directorul Colegiului Economic, Monica Băltărețu și profesoara Livia Marinescu (Domeniul Învățământ),

- antrenorul Liptak Martin, arbitrul Ioan Igna și fotbalistul Marcel Coraș (Domeniul Sport)

- Fekete Carol - economistul

Ma bucur ca am reușit sa marcam acest eveniment important din viata orașului. Era obligatoriu ca indiferent de condițiile prin care trecem sa găsim o soluție onorabila pentru a organiza cel puțin sedinta festiva, pentru a ne arata  recunoștința fata de cei pe care ii premiem în fiecare an de Zilele Aradului. Speram ca în viitor sa avem vremuri mai bune și sa putem sărbători zilele orașului asa cum obișnuiam sa o facem anii trecuți. La mulți ani, Arad! La mulți ani, arădeni!”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibart, la finalul ședinței festive a Consiliului Local Municipal.

Galeria Foto

De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 1
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 2
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 3
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 4
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 5
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 6
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 7
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 8
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 9
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 10
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 11
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 12
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 13
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 14
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 15
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 16
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 17
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 18
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 19
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 20
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 21
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 22
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 23
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 24
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 25
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 26
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 27
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 28
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 29
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 30
De zilele oraşului, Aradul şi-a omagiat personalitaţile FOTO - 31

Stiri asemanatoare

ABONARE LA NEWSLETTER

Introduceti adresa dvs de email:
   
Primilor vaccinaţi din Arad li se administrează a două doză

Marti, 19 Ianuarie, 2021 18:44

Primilor vaccinaţi din Arad li se administrează a două doză

De luni, 25 ianuarie, la nivelul centrelor de vaccinare împotriva virusului SARS CoV-2, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, începe etapa de administrare a dozei ...

Proprietarii construcțiilor ilegale de pe Mărului, somați să le demoleze

Marti, 19 Ianuarie, 2021 15:09

Proprietarii construcțiilor ilegale de pe Mărului, somați să le demoleze

“În data de 19.01.2020 mai multe echipaje ale DGPL Arad din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal, Serviciului Ordine Publică și Circulație, resp ...

Bilanţ Pandemie 19 ianuarie: 716 cazuri active în judeţul Arad şi 132 internate şi 78 vindecate

Marti, 19 Ianuarie, 2021 20:25

Bilanţ Pandemie 19 ianuarie: 716 cazuri active în judeţul Arad şi 132 internate şi 78 vindecate

Autorităţile au anunţat noul bilanţ pentru judeţul Arad înregistrat în  ultimele 24 de ore, 47 de noi cazuri  de persoane infectate cu SARS – CoV &ndash ...

L-ați văzut? Sunați la 112!

Marti, 19 Ianuarie, 2021 20:45

L-ați văzut? Sunați la 112!

În după amiaza zilei de 18 ianuarie a.c., DOBOȘ VASILE, de 30 de ani, a plecat de la domiciliul său de pe raza localității Vladimirescu și nu s-a mai întors.   Semnalment ...

Accident între Arad și Zădăreni, un șofer a părăsit carosabilul și s-a oprit întru copac

Marti, 19 Ianuarie, 2021 14:54

Accident între Arad și Zădăreni, un șofer a părăsit carosabilul și s-a oprit întru copac

Un accident rutier  avut loc în cursul zilei de marți, în jurul orei 11.00, pr drumul județean DJ 682, care leagă localitațile Arad și Zadareni. Șoferul unui autovehicul a ...

Vaccinul Moderna ajunge în România

Marti, 12 Ianuarie, 2021 11:08

Vaccinul Moderna ajunge în România

Prima tranșă, de 14.000 doze de vaccin Moderna, vor ajunge mâine la Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară „CANTACUZINO”. Transportul este a ...

Echipa Bibarț-Bolojan lucrează la dezvoltarea drumului expres Arad-Oradea

Luni, 11 Ianuarie, 2021 12:13

Echipa Bibarț-Bolojan lucrează la dezvoltarea drumului expres Arad-Oradea

Astăzi a avut loc o întâlnire de lucru la Primăria Arad între Ilie Bolojan, preşedintele CJ Bihor şi Călin Bibarț, primarul municipiului. La discuție a participat şi Ius ...

Gheorghe Falcă, o poziție conciliantă în legătură cu președintele PNL

Marti, 19 Ianuarie, 2021 14:42

Gheorghe Falcă, o poziție conciliantă în legătură cu președintele PNL

Europarlamentarul Gheorghe Falcă, vicepreşedinte al PNL la nivel național, a declarat pentru RFI.ro că nu este nevoie ca preşedintele Ludovic Orban să îşi dea demisia. Pozi ...

Vlad Botoș se retrage de la conducerea filialei USR Arad ........... mai de voie, mai de nevoie

Luni, 11 Ianuarie, 2021 11:43

Vlad Botoș se retrage de la conducerea filialei USR Arad ........... mai de voie, mai de nevoie

Vlad Botoș și-a anunțat demisia de la conducerea filialei USR Arad, printr-o postare pe contul de Facebook, punând acest gest pe seama dorinței de a se dedica “trup și suflet&rdq ...

Petru Antal, primarul orașului Pecica, a trecut prin momente dificile, din cauza infectării cu COVID-19

Luni, 18 Ianuarie, 2021 14:55

Petru Antal, primarul orașului Pecica, a trecut prin momente dificile, din cauza infectării cu COVID-19

“Dragi prieteni, În ultimele săptămâni atât eu, cât și membrii familiei mele, am trecut prin momente dificile, din cauza infectării cu COVID-19.   La mij ...

Restricții de circulație pe drumul județean Tauț-Nadăș

Luni, 16 Noiembrie, 2020 15:26

Restricții de circulație pe drumul județean Tauț-Nadăș

Consiliul Județean Arad anunță închiderea drumului județean 708 A Tauț-Nadăș. Drumul va fi închis miercuri, 18 noiembrie, între orele 9-14. De asemenea, joi, 19 noiembrie ...

UTA - Astra Giurgiu 0 -6, o înfrângere dureroasă soră cu umilința în 130 de imagini

Luni, 21 Decembrie, 2020 22:09

UTA - Astra Giurgiu 0 -6, o înfrângere dureroasă soră cu umilința în 130 de imagini

UTA Arad a fost învinsă cu 6-0 de Astra, pe teren propriu luni seara. Constantin Budescu a reuşit un hat-trick, iar Azulay o “dublă”. În urma acestui rezultat, Astra a ...

O piață modernă în zona centrală a municipiului(P)

Miercuri, 09 Septembrie, 2020 13:17

O piață modernă în zona centrală a municipiului(P)

Piața de pe strada Ioan Rusu Șirianu, în care urmează să se mute comercianții din Piața Catedralei, este aproape gata. Având două paliere, parter și etaj, cu câte 85 de ...

Grav accident pe DN7 lângă domeniul Lupaş! Şoferul extras din autotursim în stare de inconştienţă!

Sambata, 07 Martie, 2020 15:10

Grav accident pe DN7 lângă domeniul Lupaş! Şoferul extras din autotursim în stare de inconştienţă!

Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă în jurul orei 12:00, pe DN79 langa Domaniul Lupas.    În incidental rutier au fost implicate intre un autoturism şi un a ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.