Lucrările de modernizare a drumului Arad-Șiria-Pâncota, cel mai circulat din județ, au demarat în sfârșit după multiplele piedici birocratice care ascund în spate lupte politice, și au demarat cu restricții de circulație pe mai exact, de la intersecția cu drumul ce duce înspre Livada până la intersecția cu drumul care face legătura cu Vladimirescu, traficul a fost restricționat.
„Este un tronson de 30 de kilometri, care deservește nordul, centrul și estul județului. [...] Lucrările au fost deja demarate de câteva zile. [...] Se lucrează deja pe cinci tronsoane, până la intrarea în Horia. Asta înseamnă că traficul este parțial restricționat între sensul giratoriu de la ieșirea din Arad și intersecția Arad-Livada. Riveranii pot circula. Traficul este total închis între intersecția cu Livada și intersecția cu Vladimirescu, astfel încât locuitorii din Horia vor circula prin Vladimirescu. În perioada următoare, după 1 iulie, vom restricționa traficul între Horia și Șiria, astfel încât să putem lucra cât mai rapid”, a susținut Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, direct de pe șantier.
Lucrările pe acest drum nu se limitează doar la covorul asfaltic, se lucrează inclusiv la baza drumului și că se va săpa pe anumite segmente până la 75 de centrimetri.