În 15 mai a.c. a avut loc recepţia finală a contractului CL5 – „Staţii de epurare noi în Curtici şi Sântana şi colector de transfer ape uzate aferent”, demarat în cadrul Proiectului CCI Nr. 2009RO161PR001/19314-CL6 „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad” şi încheiat în cadrul Proiectului Cod SMIS 2014+ 106974 „Fazarea proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Judeţul Arad”
Contractul, care s-a semnat în 07.12.2011, a fost unul de tip proiectare – execuţie şi a cuprins proiectarea de detaliu şi execuţia construcţiilor civile, a instalaţiilor mecanice şi electrice, inclusiv furnizarea şi montarea echipamentelor aferente, pentru staţiile de epurare din Curtici şi Sântana, fiind prevăzute atât staţiile de pompare de transfer cât şi colectoarele pentru transferul apei uzate către Staţia de Epurare Curtici, respectiv Staţia de Epurare Sântana. Valoarea totală a investiţiei însumează 33.432.386,88 LEI.
Prin acest contract au fost construite două staţii de epurare noi: una în oraşul Curtici, proiectată pentru o capacitate de 15.000 persoane echivalente, la un debit mediu zilnic de 2.996 mc/zi şi una în oraşul Sântana, proiectată pentru o capacitate de 14.000 persoane echivalente, la un debit mediu zilnic de 2.252 mc/zi.
Lucrările aferente Staţiei de Epurare Curtici au fost executate în baza Autorizaţiei de Construire nr. 59/13.08.2018 eliberată de Primăria Oraşului Curtici, iar cele aferente Staţiei de Epurare Sântana au fost executate în baza Autorizaţiei de Construire nr. 41/29.05.2014 eliberată de Primăria Oraşului Sântana. Beneficiarii finali ai acestor staţii de epurare sunt primăriile din cadrul Unităţilor Administrativ Teritoriale Curtici şi Sântana, iar operatorul este Compania de Apă Arad S.A.
Proiectele au fost cofinanţate de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu” 2007 – 2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Compania de Apă Arad S.A. a asigurat 10,02% din valoarea finanţării.