Joi seara, în jurul orei 21.00, un echipaj de jandarmerie aflat în serviciul de patrulare, a depistat în flagrant, pe malul râului Mureș, în dreptul localității Pecica , doi bărbați și un adolescent care pescuiau ilegal folosind un crâsnic ridicător.
Cei trei și-au justificat activitatea și prezența în acel loc spunând că au dorit să facă un grătar.
Pe numele celor trei persoane au fost întocmite acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, conform prevederilor OUG nr. 23 din 2008, privind pescuitul și acvacultura.
Dispozitivul de pescuit a fost ridicat în vederea confiscării și împreună cu actele de sesizare, au fost predate organelor de urmărire penală, în vederea continuării cercetărilor ce se impun.
De asemenea, persoanele în cauză au fost sancționate contravențional pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, prevăzute în Ordonanțele Militare, cu amenzi în valoare de 5000 lei.