În plină pandemie, românii se calcă în picioare în faţa Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca pentru a ajunge mai repede să se îmbarce în charterele care îi vor duce în Germania, la muncă. Imagini cu înghesuiala au fost suprinse joi, 9 aprilie.
Oamenii sunt sosiţi din toate colţurile ţării, inclusiv din judeţele din sudul şi din estul ţării (aproximativ 1500 de persoane) şi vor zbura spre Germania. Regulile de distanţare nu au fost respectate, iar lumea s-a înghesuit în special în faţa aeroportului. Deşi prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a trimis mai multe echipaje de jandarmi pentru a păstra ordinea, totul s-a dovedit în zadar.
Oamenii au acuzat faptul că o singură poartă de acces a fost deschisă, iar mulţi dintre ei s-au înghesuit pentru a avea prioritate. Prefectul Clujului a dat vina pe operatorul privat care efectuează zborurile, fără a da însă un nume. Mai departe, Mircea Abrudean a afirmat că reprezentanţii companiei au gestionat prost situaţia. Nu a putut însă să explice de ce jandarmii şi echipajele de poliţie au fost depăşite de situaţie.
Guvernul de la Berlin a relaxat restricțiile la granițe pentru lucrătorii din estul Europei, chiar dacă pandemia de coronavirus este departe de a se fi încheiat.
Astfel, după Paștele catolic care are loc în data de 12 aprilie și după încheierea perioadei de carantină, în data de 19 aprilie, germanii vor reveni treptat la viața obișnuită. Potrivit unui document al Ministerului de Interne, după această dată oamenii vor putea ieși din locuințe cu condiția să poarte măsști de protecție și vor fi de asemenea evitate adunările de persoane.
Ordinul de ministru prevede că școlile și grădinițele vor fi redeschise, iar micile afaceri reluate.
„Cursele sunt organizate de un operator privat, care a gestionat prost situaţia. I-a adus pe oameni grămadă, în condiţiile in care zborurile charter sunt programate să plece de la 13.00 la 21.00, aproximativ. Oamenii intră controlat în aerogară, problema e în exterior. Am trimis jandarmi şi forte ale poliţiei pentru a-i dispersa. Oamenii au venit în autocare împreună, cu avioanele vor merge tot împreună”, a declarat prefectul Clujului. Acesta a precizat şi că „Organizarea aparţine unui operator privat care va fi anchetat pentru modul în care acest lucru. Încercăm să luăm măsurile care se pot lua în acest moment”. prefectul Clujului, Mircea Abrudean.
Sursa Foto: zcj.ro