Autoritățile locale au decis amenajarea unui spital de campnaie în incinta complexului Expo Arad, care va fi folosit pentru tratarea pacienților infectacți cu Covid19, care vor face forme ușoare sau medii, în momentul în care spitatele din Arad vor fi supraaglomerate și nu vor mai exista paturti existente.
Vor fi folosite ambele pavilioane a complexului Expo, la final, spitalul va avea o capacitate de 240 de locuri. Lucrările vor fi efectuate de firma arădeană PAB România, deţinută de Sandu Ion, autoritățile prognozează ca în câteva zile, amenajările să fie finalizate.
În acest proiect s-au implicat atât autoritățile, cât și oameni de afaceri, medici, societate civilă.
“Am discutat în seara aceasta cu domnul Raed Arafat, într-o videoconferinţă, despre amenajarea spitalului de campanie pentru bolnavii de Coronavirus, la #Expo Arad. Avem susţinerea sa pentru un proiect care va salva vieţi. Ne confruntăm cu o epidemie gravă şi avem nevoie de putere, implicare, solidaritate, credinţă, de tot ce poate da mai bun comunitatea noastră. Zilele acestea am văzut la Arad curaj, iniţiativă, idei, implicare, oameni care dăruiesc viaţă. De aici pornim, de la aceste exemple care ne fac puternici. Luni sper să înceapă efectiv lucrările, executate de firma arădeană PAB România, deţinută de Sandu Ion. În cele două pavilioane începem cu 240 de paturi şi dotarea necesară. Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat cu suflet în acest proiect: oameni de afaceri, medici, societate civilă. Aradul este un oraş care creşte prin iniţiativă privată şi parteneriat cu administraţia locală. Sunt convins că în câteva zile spitalul va fi funcţional, pentru arădeni.” A scris Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean pe contul de Facebook.