Șeful Poliției de Frontieră, chestorul Ioan Buda, a anunțat, astăzi, că în ultimele două săptămâni, zeci de mii de români s-au întors din Italia.
Cozi uriașe de maşini, surprinse, marți seară, la Vama Nădlac. Sute de mașini se află la intrarea în România.
"Din Italia sau cei care au tranzitat Italia din 23.02 și până în prezent au intrat în țară 40.612 persoane, dintre care peste 34.000 români și 3.80 italieni, 2.800 alte cetățenii", a declarat Inspectorul General al Poliției de Frontieră, potrivit antena3.ro.
"Menționăm faptul că în acest moment formalitățile de frontieră se efectuează pe cinci artere la intrarea în țară, iar timpul de așteptare de aproximativ 40-50 de minute.
Valorile de trafic mai ridicate înregistrate în acest moment se datorează măsurilor suplimentare dispuse în punctele de frontieră în contextul Noului Corona Virus, respectiv verificările efectuate de către polițiștii de frontieră, completarea formularului pus la dispoziție de colegii de la Direcția de Sănătate Publică, precum și măsurile dispuse de către aceștia”, a precizat Ioan Buda pentru G4media.
”În ultimele 24 de ore prin punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat formalitățile de frontieră aproximativ 11.000 de persoane pe sensul de intrare în țară. Anul trecut în aceeași perioadă am avut 14.000 de persoane", a adăugat șeful Poliției de Frontieră.
Sursa foto: Poliţia de Frontieră
Șeful Poliției de Frontieră, chestorul Ioan Buda, a anunțat, astăzi, că în ultimele două săptămâni, zeci de mii de români s-au întors din Italia.
Cozi uriașe de maşini, surprinse, marți seară, la Vama Nădlac. Sute de mașini se află la intrarea în România.
"Din Italia sau cei care au tranzitat Italia din 23.02 și până în prezent au intrat în țară 40.612 persoane, dintre care peste 34.000 români și 3.80 italieni, 2.800 alte cetățenii", a declarat Inspectorul General al Poliției de Frontieră, potrivit antena3.ro.
"Menționăm faptul că în acest moment formalitățile de frontieră se efectuează pe cinci artere la intrarea în țară, iar timpul de așteptare de aproximativ 40-50 de minute.
Valorile de trafic mai ridicate înregistrate în acest moment se datorează măsurilor suplimentare dispuse în punctele de frontieră în contextul Noului Corona Virus, respectiv verificările efectuate de către polițiștii de frontieră, completarea formularului pus la dispoziție de colegii de la Direcția de Sănătate Publică, precum și măsurile dispuse de către aceștia”, a precizat Ioan Buda pentru G4media.
”În ultimele 24 de ore prin punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat formalitățile de frontieră aproximativ 11.000 de persoane pe sensul de intrare în țară. Anul trecut în aceeași perioadă am avut 14.000 de persoane", a adăugat șeful Poliției de Frontieră.
Trei autovehicule abandonate au fost ridicate zilele trecute de drumari din PTF Nădlac 2.
Este vorba despre un Renault, un Volkswagen și un Mercedes Benz, toate prezentând avarii vizibile.
...
În apropiere de PTF Nădlac 2 a fost montat, la începutul lunii aprilie, un container de gunoi cu o capacitate de 5 metri cubi.
Măsura a fost luată pentru a-i ajuta pe șoferii care staționea ...
La Nădlac II, coloana de camioane măsoară nu mai puțin de 13 km la intrarea în Ungaria, iar timpii de așteptare sunt de 240 de minute, deşi sunt deschise cinci artere, deschise de luni seara de la ora 23 ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Pr ...
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat optsprezece cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în U ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunși într-o autoutilitară condusă de un român, șaptesprezece cetăţeni din div ...
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 16cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi ...
47 de angajați de la Agenția de Control și Încasare Nădlac II a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au fost ridicați, în această dimineață, și duși la audieri ...
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 18 cetăţeni din Nepal, Siria și Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera &ic ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, ascunși într-un TIR condus de un bulgar, respectiv pe jos, opt cetăţeni din diverse state care au ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezenta ...
Zeci de fermieri din Arad au protestat vineri (12 ianuarie) pe străzile din orașul Nădlac și pe DN7 către vama Nadlac 1, dar nu au blocat accesul spre punctul de frontieră.
Protestatarii au venit cu a ...
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat 50 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera &i ...
A început coșmarul la vămile din vestul țării. Cozile de mașini se întind pe distanțe mari iar timpii de așteptare ajung și la 2 ore, apropo, mulțumim Nehammer și Austria că ne țineți & ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Turnu, judeţul Arad, dar şi cei din cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac I şi II, au desfăşurat acţiuni pe li ...
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac ll, au depistat, în total, 58 de cetăţeni din Siria, Irak și Iran care au încercat să tr ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit, la intrare în ţară, într-un automarfar condus de un cetățean român, 1.120 de baxuri de țigări ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Sectorului Poliției de Frontieră Turnu au depistat, ascunși în trei automarfare, respectiv pe jos, 82 cetăţeni d ...
Marți, 3 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu inspectori ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Deva, cu sprijinul Serviciului Rutier, au desășu ...
DRDP Timişoara caută colegi pentru Agenția de Control și Încasare (ACI) Nădlac II, jud. Arad.
Sunt vacante 2 posturi de controlor trafic pentru care sunt necesare studii superioare și cunoașter ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea î ...
Și astăzi vineri 21 iulie a fost aglomerație foarte mare și trafic intens în vămile din vestul țării, unde românii așteaptă ore bune la ieșirea din țară.
Datorită numărului foarte ...
Mai multe echipaje medicale de la Nădlac, Pecica și Arad au intervenit azi, 13 iunie, pe A1, înainte de Vama Nădlac II, unde dintr-un TIR s-au auzit strigăte de ajutor, iar când autorităţile au des ...
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat 71 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal fr ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, la controlul de frontieră, un cetățean român care a încercat să iasă din ţară cu un autoturism marca ...
Sistemul de preselecție a autocamioanelor în funcție de greutate va intra în funcțiune de vineri, 3 februarie, (ora 11.00), pe sensul de ieșire din România.
Timp de 30 de zile acest si ...
Convoaiele cu tehnică militară franceză au intrat în România, pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac din județul Arad, în seara de 23 octombrie, puțin înainte de miezul nopții.
...
Primul convoi cu tehnică militară franceză constând în transportoare blindate, în vederea completării mijloacelor tehnice ale Grupului de luptă al NATO (Battle Group Forward Presence- BGFP) di ...
Deși perioada vacanțelor s-a cam încheiat, cozile autoturismelor la ieșirea din țară pe la punctul de frontieră Nădlac II de pe autostrada A1 par a nu se termina niciodată.
Deși pe la celelal ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.