Consiliul Județean este tot mai aproape de finalizarea lucrărilor de renovare a unuia dintre cele mai importante clădiri pentru istoria României moderne: palatul de pe Bulevardul Revoluției nr. 81, unde în zilele de 13-14 noiembrie 1918 s-a negociat viitorul Transilvaniei, în contextul Marii Uniri. În această perioadă se lucrează la finisajele subsolului, unde este aplicat travertin, după ce pereții au fost finisați. Urmează, în această primăvară, și finisajele de la primul și al doilea nivel.
Tot în această primăvară se dorește începerea lucrărilor de modernizare la Sala „Iuliu Maniu” din aceeași clădire, pentru transformarea ei într-un centru de conferințe. În bugetul pe acest an, Consiliul Județean a cuprins deja o parte din echipamentele noii săli, după ce anul trecut a cumpărat o instalație modernă de traducere.
De asemenea, parcul de lângă clădire este în lucru, urmând să fie inaugurat până la Paști, cu sprijinul societății civile arădene, respectiv al unor companii care s-au alăturat inițiativei Consiliului Județean de a reda arădenilor un spațiu de agrement în centrul orașului.
„La finalizarea lucrărilor, acest palat va fi o mândrie națională! Am spus că este un proiect de suflet și că ne aplecăm foarte serios asupra sa, nu doar pentru că e vorba despre un palat din centrul municipiului Arad, ci în primul rând pentru că această clădire este o parte a istoriei noastre moderne. Aradul a fost Capitala Politică a Marii Uniri, iar în ultimii trei ani echipa pe care o conduc a făcut eforturi pentru a pune în valoare contribuția arădeană la istoria României”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Consiliul Județean Arad a solicitat în anul 2017 fonduri de la Guvern pentru reabilitarea clădirii de pe Bulevardul Revoluției nr. 81, în cadrul Programului Centenar, dar autoritățile de la București au ignorat solicitarea Aradului, la fel cum au procedat cu Monumentul Marii Uniri. „Am considerat că este datoria noastră să reparăm această clădire importantă. Am alocat bani din bugetul Consiliului Județean pentru reparațiile capitale. Iar sala «Iuliu Maniu», care reprezintă una dintre cele mai importante repere ale istoriei românilor, va fi renovată de noi din fonduri europene. Noi nu am putut accepta rușinea de a fi asociați cu incompetența și ignoranța Guvernului!”, declara, la vremea respectivă, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Valoarea lucrării se ridică la 3,6 milioane lei, la care se adaugă TVA.