FCC Baschet Arad a debutat, ieri seară, în noul sezon din baschetul feminin românesc. Arădencele s-au văzut învinse la finalul celor 40 de minute ale întâlnirii cu vicecampioana României,CSM Satu Mare: 54-62 scor final.
Echipa condusă de Dejan Mudresa şi Cristian Bondor a avut o prestaţie bună la primul duel oficial. „Galben-albastrele“ au ţinut aproape de formaţia sătmăreană pe tot parcursul meciului, existând şi momente în care au preluat, pentru puţin timp, conducerea pe tabelă. Finalul jocului a fost care pe care. Cu doar 90 de secunde înainte de ultimul fluier al arbitrului, sârboaica Hadzovic a reuşit o triplă care apropia echipa arădeană la doar 3 lungimi distanţă de adversare (53-56). Junioara Carla Popescu nu a fost de acord şi a reuşit imediat două aruncări din afara semicercului, iar soarta meciului era scrisă.
„Sunt foarte satisfăcut de cum am jucat în apărare pe tot parcursul meciului. Fetele au înţeles ce le-am cerut în acest compartiment. Am întâlnit astăzi o echipă foarte bună, a contat şi avantajul terenului propriu. Din păcate noi avem mari probleme în atac, au fost multe ratări. Cred că în viitor, după reglarea unor neajunsuri pe această fază, o să producem mai multe puncte. Sper ca la meciul de sâmbătă, cu Târgu Mureş, să corectăm aceste probleme. Aştept şi publicul arădean să fie alături de noi.” au fost cuvintele antrenorului principal de la FCC, Dejan Mudresa.
La începutul acestei săptămâni, conducerea clubului FCC Baschet Arad a reziliat contractul pe cale amiabilă cu Yanina Inkina. Baschetbalista originară din Belarus are parte şi de unele probleme familiare, care nu suportă amânare. Sportiva a fost nevoită să se întoarcă acasă.
Nu este timp de prea multe analize după jocul cu Satu Mare, asta şi pentru că echipa arădeană va evolua, peste 2 zile, într-un nou meci. Arădencele vor întâlni, pe teren propriu, formaţia BC Sirius Târgu Mureş. Duelul de sâmbătă va începe de la ora 17:00.
Marcatoare:
FCC Arad: Hadzovic 22, Karakasevic 13, Webb 8, Ardelean 5, Pop 5 și Fodor 4
Satu Mare: Mosby 24, Miljkovic 13, Popescu 8, Denson 5, Stoiedin 4, Olah 4, Podar 2 și Gladkova 2
baschetarad.ro