Ziua Aradului la Pécs 2019
Ziua Aradului la Pécs 2019

Ziua Aradului la Pécs 2019

Sambata, 28 Septembrie, 2019 12:07 Redactia LOCALE / INTERNATIONAL Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE / INTERNATIONAL Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Sambata, 28 Septembrie, 2019 12:07 Tiparire

Joi, 26 septembrie a fost Ziua Aradului...la Pécs.  Conform tradiţiei și potrivit programului de colaborare dintre cele două orașe înfrățite, în fiecare toamnă artiştii arădeni pregătesc special pentru această zi un program cultural-artistic deosebit de apreciat de publicul maghiar. Istoria s-a repetat şi anul acesta, astfel că Ziua Aradului a fost marcată aşa cum se cuvine la Pécs.

Evenimentul, devenit tradițional, s-a deschis oficial cu “O sută de cânturi, o sută de ilustraţii”, expoziţie de grafică a artistei Simó Margit, găzduită de Casa Artelor din centrul oraşului.

Delegația arădeană a fost condusă de viceprimarul Aradului, Ionel Bulbuc. Oaspeții arădeni au fost primiți de către primarul orașului Pécs, Páva Zsolt, respectiv de directorul și directorul adjunct al Centrului Cultural Pécs, Kövesi Mária și Pavlovics Attila.

În deschiderea evenimentului primarul oraşului Pécs, Páva Zsolt a ţinut să sublinieze următoarele: “Este îmbucurător faptul că indiferent de schimbările politice, relaţiile de colaborare dintre Arad şi Pécs au rămas la fel de puternice. Dintre cele peste zece parteneriate pe care le avem în prezent, relaţia cu Aradul este cea mai îndelungată”.

În completare, viceprimarul Ionel Bulbuc s-a arătat încrezător că această relaţie de colaborare va continua, indiferent de ce se va întâmpla anul viitor, conducerile ambelor administraţii locale apropiindu-se de finalul mandatelor.

Ca actor, am avut ocazia să vin de mai multe ori la Pécs şi de fiecare dată am făcut-o cu mare plăcere. Nu este vorba numai despre oraşul în sine care este de o frumuseţe aparte, dar şi despre oamenii care-l fac să strălucească în acest fel. Azi însă plăcerea revederii cu Pécs a fost dublată de o emoţie aparte deoarece reprezint pentru prima dată oraşul Arad în calitate de viceprimar.  O frumoasă relaţie de prietenie leagă oraşele noastre. Totul a început în 2013 când a fost încheiat acordul de înfrăţire. Le suntem recunoscători celor care au pus bazele acestei colaborări şi le mulţumim celor care au reuşit în toţi aceşti ani să întreţină şi să dezvolte această relaţie frumoasă, sinceră şi fructuoasă, care iată anul acesta împlineşte 16 ani. Azi, suntem din nou împreună şi sunt sigur că această prietenie va trece proba timpului. Am încredere că acolo unde este sinceritate, longevitatea relaţiei este asigurată!”, a declarat viceprimarul Ionel Bulbuc.

A urmat prezentarea celei de-a patra ediţii a antologiei literare „Cuvinte de legătură/Kötőszavak” care cuprinde lucrări ale unor scriitori arădeni și maghiari. Din Arad a participat scriitorul și jurnalistul Irházi János şi poetul Ioan Matiuţ, redactor la revista “Arca”, revistă de cultură a Uniunii Scriitorilor din Arad.

La sediul Teatrului Universităţii Janus, Teatrul de Cameră „Aradi Kamaraszínház” a prezentat piesa „Frumoasa călătorie a urşilor panda”.

Șirul evenimentelor artistice a fost închis de recitalul trupei arădene „Q Band”. Membrii trupei au făcut show în Piața Széchenyi, publicul cântând şi dansând  până la ultimul acord muzical.

Galeria Foto

Ziua Aradului la Pécs 2019 FOTO - 1
Ziua Aradului la Pécs 2019 FOTO - 2
Ziua Aradului la Pécs 2019 FOTO - 3
Ziua Aradului la Pécs 2019 FOTO - 4

Stiri asemanatoare

Accident cu 4 victime la Șimand, dintre care una încarcerată

Miercuri, 05 Iunie, 2024 20:05

Accident cu 4 victime la Șimand, dintre care una încarcerată

În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.   Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenț ...

Câți bani primesc pe zi membrii din secțiile de votare la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie

Miercuri, 05 Iunie, 2024 16:07

Câți bani primesc pe zi membrii din secțiile de votare la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie

Alegerile locale și europarlamentare au loc pe 9 iunie 2024. Pentru activitatea desfășurată vor fi acordate indemnizații care pot ajunge la 730 de lei/zi în cazul președinților și l ...

Şapte reţinuţi în dosarul foștilor angajaţi MAI implicaţi în traficul de migranţi

Joi, 06 Iunie, 2024 11:24

Şapte reţinuţi în dosarul foștilor angajaţi MAI implicaţi în traficul de migranţi

Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.   Firmele deținute de grupare aduceau străini ...

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Luni, 12 Februarie, 2024 16:53

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Luni, 12 Februarie, 2024 17:08

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:49

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...

O mașină s-a răsturnat în apropierea intrării în ștrandul Neptun. Șoferul era băut

Joi, 06 Iunie, 2024 09:02

O mașină s-a răsturnat în apropierea intrării în ștrandul Neptun. Șoferul era băut

Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștr ...

Restricții de circulație pe mai multe autostrăzi din cauza unor lucrări la partea carosabilă

Joi, 06 Iunie, 2024 09:29

Restricții de circulație pe mai multe autostrăzi din cauza unor lucrări la partea carosabilă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi (6 iunie), se vor efectua o serie de lucrări care impun restricții de circulație, astfel: & ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Luni, 12 Februarie, 2024 12:14

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Moneasa are nevoie de un primar care muncește și aduce bani în stațiune

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:49

Moneasa are nevoie de un primar care muncește și aduce bani în stațiune

Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de ...

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:45

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:20

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.   ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.