Ieri, FRF a anunțat componența lotului convocat de Laurențiu Roșu pentru acțiunea echipei naționale U19, iar utiștii David Miculescu și Damian Isac au fost pe listă. Conform regulilor Federației, acest lucru a dat oportunitatea clubului arădean să amâne cele două partide care vor avea loc în perioada în care cei doi sunt plecați de la echipă, și anume 1-14 octombrie.
Astăzi, conducerea clubului roș-alb a trimis o hârtie la FRF prin care cere amânarea meciurilor cu Rapid și Concordia Chiajna, care ar fi trebuit să se dispute pe 5, respectiv 12 octombrie. „După ce am confirmat prezența la lot ai celor doi jucători ai noștri, la solicitarea staff-ului nostru tehnic am trimis o adresă oficială la FRF prin care solicităm amânarea partidelor de campionat ce ar fi trebuit să se dispute în perioada în care Miculescu și Isac sunt la echipa națională. Ulterior, cei din staff-ul tehnic ne vor comunica programul pe care îl vor gândi pentru perioada în care nu avem programate meciuri oficiale” a declarat Codru Grădinariu, directorul general al „Bătrânei Doamne”.
Așadar, după meciul din această sâmbătă de pe „Motorul” contra celor de la Daco-Getica București, UTA ia o pauză până la duelul de la Turnu Măgurele, din 16 octombrie. Însă, luna noiembrie va fi una extrem de încărcată pentru arădeni, care au deja programate 6 partide în acea perioadă, la care se vor adăuga cele trei restanțe, cu Rapid, Chiajna și „U” Cluj.